Numele cotidianului
Articolul:
Efecte româneşti ale crizei din
Italia
2007 11
09| de Ion
Cristoiu
Prin înţelegerile făcute în timpul
vizitei lui Călin Popescu Tăriceanu la Roma, criza din Italia poate
fi considerată sfârşită sau, poate, aproape de sfârşit. Ca
în cazul oricărei crize majore, amplificată şi de spectacolul
mediatic, cea din Peninsulă se constituie într-un bun prilej de a trece în
revistă reacţiile clasei politice, ale instituţiilor şi ale
societăţii româneşti îndeosebi. Din privirea aruncată
asupra faptelor, se pot trage câteva concluzii, chiar dacă doar
parţiale:
1) În confruntarea dintre Palate, cel din Victoria a marcat
substanţial. Desigur, soluţia rezolvării a căzut, cum era
şi de aşteptat, pe umerii Guvernului. Asta ar putea explica
vizibilitatea deosebită de care a beneficiat Călin Popesc
Tăriceanu faţă de Traian Băssescu. S-a confirmat încă
o dată adevărul că avem o Constituţie şuie în ce
priveşte Preşedinţia. Ales prin cheltuitorul vot direct şi
universal, preşedintele nu poate face practic nimic dacă nu
domină partidul de guvernământ. Izbucnit pe vremea lui Ion Iliescu
sau Emil Constantinescu, scandalul ar fi dat preşedintelui şi
premierului posibilitatea unei acţiuni unitare. Măsurile Guvernului
s-ar fi răsfrânt, în impactul lor, şi asupra preşedintelui. Dat
fiind divorţul categoric dintre Preşedinţie şi Guvern,
Traian Băsescu a fost lăsat la ipostaza de chibiţ. Dincolo
însă de realităţile constituţionale, trecerea în plan
secund a lui Traian Băsescu şi-a avut cauza şi într-o
prestaţie lipsită total de inspiraţie. Dând curs unei manii
dobândite de câtva timp încoace, domnul preşedinte s-a manifestat ca
dătător cu gura. Plin de clişee amintind de cele ceauşiste
(a se vedea insistenţa pe amiciţia dintre cele două popoare),
Discursul de la 4 noiembrie 2007 nu evidenţiază niciodată
iniţiativa proprie a preşedintelui. Traian Băsescu s-a
mulţumit să ne anunţe că a cerut Guvernului şi
Ministerului Afacerilor Externe să intervină la Uniunea
Europeană. Domnia sa e capul statului. N-ar fi fost de aşteptat dacă
nu o vizită în Italia, atunci măcar un contact diplomatic la nivelul
Preşedinţiei? Călin Popescu Tăriceanu a urmat o linie
politică evidentă în ultimul timp: să taci şi să faci.
Din acest punct de vedere, vizita în Italia poate fi considerată un
succes. Strofocarea presei prezidenţiale de a descoperi eşecuri ni se
pare mai mult decât ridicolă. Să vezi în întârzierea aterizării
un gest de ostilitate din partea autorităţilor italiene întrece orice
măsură. Inclusiv cea dictată de slugărnicia faţă
de Cotroceni;
2) Partidele politice din România n-au avut forţa de a-şi asuma
acţiuni şi poziţii coerente. Cel mai important partid de
Opoziţie, PSD a fost practic inexistent, intervenţiile sale
rezumându-se la câteva declaraţii făcute în cadrul campaniei pentru
europarlamentare. PD n-a avut nici o reacţie. Deşi discursul
electoral al candidaţilor PD se întemeiază şi pe aşa-zisa
familie a Partidelor Populare, Partidul Democrat a lăsat impresia că
n-are nici o relaţie externă. Explicaţia e simplă. Partidul
Democrat şi-a pierdut identitatea. Liderii acestuia sunt incapabili de
altceva decât să-i cânte în strună lui Traian Băsescu.
Îngroziţi să nu comită ceva care să stârnească mânia
Jupânului de la Cotroceni, liderii PD au preferat să fie mediocri, într-un
moment în care se puteau remarca. Alte partide s-au preocupat de criza din
Italia. Excepţie făcând PRM, acţiunile lor au frizat în
multe locuri ridicolul, câtă vreme ele n-au fost concepute să
aibă ecou în Peninsulă.
3) Diplomaţia românească a ieşit destul de
boţită din întreaga afacere. Şi, poate, pe nedrept. Nefericita
Declaraţie a lui Adrian Cioroianu, speculată abil de adversarii
săi din presă şi din politică, a bruiat acţiunile
întreprinse de MAE pe plan extern. Unei analize lucide a ce a întreprins
ministerul pentru rezolvarea crizei i s-a preferat un tărăboi
(niţel artificial, credem noi, pentru că Adrian Cioroianu poate fi
acuzat de orice, numai de fascism, nu) fără nici o legătură
cu adevărata problemă. Absenţa unui ambasador român în Italia,
avându-şi cauza în neînţelegerea dintre Preşedinţie şi
Guvern, a adâncit imaginea de prestaţie catastrofală a
diplomaţiei noastre.
4) Boţite au ieşit şi organizaţiile, şi partidele
rromilor. Extrem de active în a repera şi denunţa încălcarea
drepturilor rromilor, aceste organizaţii şi partide au dovedit
că nu au nici o legătură cu o mare parte a etniei. Pentru
că un organism sau un partid al unei minorităţi se constituie
într-o curea de transmisie între stat şi minoritatea respectivă. În
aceste condiţii, organizaţiile şi partidele rromilor sunt
responsabile nu numai de apărarea drepturilor, dar şi de îndeplinirea
obligaţiilor faţă de restul societăţii ale minorităţii.
PS. Popasul lui Traian Băsescu în redacţia
ziarului la care e acţionar politic principal s-a soldat cu un denunţ
al lui Bogdan Chireac, unul dintre cei mai buni analişti ai noştri în
materie de politică externă. Ţuluşii lui Traian
Băsescu de la Evenimentul zilei nu s-au dat în lături din a transpune
în viaţă teza diversionistă a Cotrocenilor privind o
aşa-zisă corupţie a presei româneşti independente
|
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.
În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.
Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize.
|