Numele cotidianului
Articolul:
TEAMĂ LA ROMA / "Mă striga «român scârbos!»"
De frica italienilor care cer răzbunare, după
violurile comise de unii imigranţi, românii cinstiţi se gândesc
să se întoarcă în ţară
Credit: Christian Silva/JURNALUL NAŢIONAL
18/02/2009
de Carmen Plesa
+a | -a
Un
nou viol de care este acuzat un român, dar şi noi informaţii despre
raiduri împotriva românilor. Românii care locuiesc la Roma, în zona în care
sâmbătă o italiancă de 14 ani ar fi fost violată de doi
români, se tem pentru viaţa lor, în urma reacţiilor violente din
Peninsulă.
"Cel de duminică e doar ultimul episod", spune
Alexandru Ionuţ, referindu-se la cei patru compatrioţi care au fost
bătuţi, într-un bar, de italieni. "După Tor di Quinto (n.r.
– cazul Mailat), Roma a devenit rasistă. Noi, românii, suntem
agresaţi, insultaţi. Nici nu mai ţin minte de câte ori m-am
auzit strigat «român scârbos». A devenit imposibil de trăit aici. Mi-e
teamă! Ceea ce li s-a întâmplat acelor băieţi putea să mi
se întâmple mie. Vreau să plec, să mă întorc în România.
Măcar o să fiu la mine acasă", a mai spus tânărul.
TERORIZAŢI
Se citeşte teroarea în ochii românilor din zona Porta Furba, spun
jurnaliştii de la La Reppublica; ar fi putut să fie ei victimele din
timpul raidului de duminică seară. Şi e furie printre români,
pentru că trebuie să plătească ei pentru infracţiunile
altora, pentru fapte pe care ei nu le-au comis şi nu le vor comite
niciodată. Şi e greutatea de a trebui să poarte pe umeri, ca
şi în paşaport, reclama negativă făcută de
compatrioţii infractori. "Sunt la Roma de şapte ani, consider
că este oraşul meu. Dar, de când România a intrat în UE, lucrurile
s-au înrăutăţit. Şi nu ajută la nimic să le explici
celor care te insultă că nu toţi românii sunt infractori.
Oamenii nu vor să înţeleagă. Şi nu e drept. Sunt
atâţia români care muncesc cinstit", a declarat Laurenţiu
Clenci.
VIOLATORI ŞI
RAIDURI DE RĂZBUNARE
Pornind de la probele ADN prelevate şi de la portretele-robot făcute
de victimă, investigatorii au concluzionat că cei doi
bărbaţi care au violat o italiancă de 14 ani, sâmbătă
noapte, în Parcul Cafarella din zona Porta Furba, sunt români. Rai News 24 relatează
că prinderea celor doi e "o chestiune de ore".
Aproximativ 20 de italieni mascaţi au bătut duminică seară
patru români, într-un bar din aceeaşi zonă, într-un raid de
"pedepsire" a românilor. Primarul Romei, Gianni Alemanno, a condamnat
atacul asupra celor patru români, care erau vinovaţi doar de faptul
că locuiau în zona în care se petrecuse un viol de care erau
bănuiţi "doi bărbaţi cu piele închisă la culoare,
cu accent est-european", aşa cum i-a caracterizat victima.
Alemanno a spus că este de neacceptat ca cineva să-şi facă
dreptate după cum îl taie capul, mizând pe frica, dorinţa de
răzbunare şi pe revolta oamenilor.
"Comando" împotriva românilor şi la Ala dei Sardi, localitate
din Sardinia. Opt italieni au intrat sâmbătă noapte într-un
apartament în care locuiau trei români, au ameninţat-o pe femeie cu un
cuţit, l-au bătut pe unul dintre bărbaţi şi au
devastat casa. În aceeaşi noapte, focuri de arme au fost trase spre casa
altui român din localitate. Cei care au anunţat Poliţia au fost
însă vecinii italieni, pentu că românilor le-a fost teamă
"şi probabil nu au avut încredere în capacitatea de a-i proteja a
autorităţilor", comentează jurnaliştii italieni, care
mai adaugă că, deşi atacul s-a petrecut sâmbătă
noaptea, carabinierii au anunţat abia ieri ce s-a întâmplat. În localitate
stau mai mulţi români care lucrează la carierele de granit. Presa
italiană a anunţat ieri un nou viol. O italiancă oarbă, de
83 de ani, din localitatea Albuzzano (Pavia), a fost agresată sexual de un
zidar român care era beat.
Patru români au fost agresaţi de italieni într-un bar
Măsuri luate după viol: tabere
dărâmate
Zeci de barăci ilegale din Roma şi din împrejurimi au
fost ieri dărâmate, după ce, luni, primarul Gianni Alemanno
anunţa aceste măsuri ca urmare a violului din Parcul Cafarella,
informează agenţia italiană ANSA.
La acţiunea de dărâmare a 28 de barăci din zona Castelfusano a
fost prezent şi primarul Romei. Locuinţele improvizate erau locuite
de polonezi şi câţiva români. Autorităţile mai au de
dărâmat în zonă alte 78 de barăci. Acţiunea de demolare a
micilor tabere ilegale ridicate în Pădurea Castelfusano, dintre Roma
şi Ostia, va dura o săptămână. La acţiune vor
participa 100 de forţe de ordine: Poliţie, carabinieri, pompieri
şi pădurari. Castelfusano este locul în care o româncă şi
copilul ei de 3 ani au murit în decembrie, anul trecut, după ce baraca lor
a luat foc.
Poliţia italiană a făcut ieri raiduri şi percheziţii
în mai multe tabere de romi din regiunea Lazio, în special printre cele dintre
localităţile Ostia şi Civitavecchia, dar şi la Ladispoli,
Acila sau Dragona.
Scrisoare pentru Berlusconi
Corina
Creţu şi Daciana Sârbu, membre ale Parlamentului European,
protestează, printr-o scrisoare deschisă adresată premierului
Silvio Berlusconi şi ministrului de Interne, Roberto Maroni,
faţă de noul val de acuzaţii discriminatorii din partea unor
politicieni italieni la adresa românilor care trăiesc în Italia.
"Se vorbeşte (...) foarte des, în ultima vreme, despre hoţii
şi violatorii români. Se vorbeşte cu atâta insistenţă, încât
restul Europei ar putea crede că român este un fel de sinonim italienesc
al termenului «infractor». Presa dumneavoastră relatează despre
cazuri îngrijorătoare apăsând puternic pe cuvântul «român»;
jurnaliştii îşi fac datoria de a informa, chiar dacă, prezentând
cazul unui român, trec sub tăcere celelalte 10 sau 100 de cazuri similare,
în care sunt implicaţi cetăţeni italieni sau de oricare
altă naţionalitate. Ceea ce ne sperie cu adevărat este însă
insistenţa cu care voci ale scenei dvs. politice continuă să
prezinte România ca pe un izvor al infracţiunii, iar pe români – ca pe un
popor alcătuit exclusiv din răufăcători şi criminali.
(...) Nu e drept să puneţi acum semnul egal între «infracţiune»
şi «România». Vă rugăm să vă convingeţi colegii
din administraţia italiană să renunţe la aceste derapaje de
la normele democratice şi de la conduita europeană. Dacă e ceva
de pedepsit, să pedepsim infracţiunea, nu naţionalitatea.
Singura armă pe care trebuie să o folosim împotriva infracţiunii
este legea. Hoţii, violatorii şi infractorii nu sunt români: sunt
răufăcători şi ei trebuie să plătească scump
răul făcut".
"Sunt la Roma de
şapte ani, consider că este oraşul meu. Dar, de când România a
intrat în UE, lucrurile s-au înrăutăţit. Şi nu ajută
la nimic să le explici celor care te insultă că nu toţi
românii sunt infractori. Oamenii nu vor să înţeleagă. Şi nu
e drept. Sunt atâţia români care muncesc cinstit"
Laurenţiu Clenci / imigrant român