Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 19-02-2009
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: reportaje
Autorul articolului: Sînziana Stancu
Titlul articolului: Berlusconi le arată pumnul imigranţilor
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.jurnalul.ro/articole/144659/romÂni-arestati-la-roma--violatorul-lasat-sa-zburde-de-italieni!


Numele cotidianului

ArticoROMÂNI ARESTAŢI LA ROMA / Violatorul, lăsat să zburde de italieni!

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a participat personal la demolarea unor tabere ridicate  abuziv

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a participat personal la demolarea unor tabere ridicate abuziv

Credit: Claudio Peri/EPA/AGERPRES

19/02/2009
de Carmen Plesa

+a | -a

Poliţiştii italienii, ajutaţi de colegi din România, au arestat doi români care sunt acuzaţi că au violat-o sâmbătă pe italianca de 14 ani. Amândoi se ascundeau în tabere de romi.


CIA/Drone secrete brăzdează cerul Pakistanului
Bulgaria / Guvernul – eşec total
FĂRĂ CONCURENŢĂ / Berlusconi, pe cai mari

Doi români au fost arestaţi sub acuzaţia că au violat, sâmbătă noaptea, în parcul Caffarella din Roma, o italiancă de 14 ani. Ei sunt Karol Racz (36 de ani) şi Alexandru Isztoika Loyos (20 de ani). Corriere della Sera a anunţat că Loyos a recunoscut violul. A fost prins marţi seară, de poliţie, într-o tabără instalată abuziv de romi, în Primavalle, pe baza protretului robot făcut de victimă şi de prietenul ei. În cortul lui a fost găsită o pereche de pantaloni cu urme de sânge, care va fi fi analizată în laborator. Karol Racz a fost prins în noaptea de marţi spre miercuri, la Livorno, graţie indicaţiilor date de Layos. Colaborarea poliţiei române a fost decisivă în această operaţiune, subliniază presa italiană. Autorităţile din ţară au anunţat că cei doi arestaţi sunt din judeţul Braşov. În timpul interogatoriului, Loyos, care în România era cioban, a recunoscut că el a violat-o mai întâi pe fată, apoi complicele lui. în timpul interogatoriului, "nu a plâns, afişându-se impasibil şi fără urmă de remuşcare", potrivit Corriere della Sera. Puţin înainte de zorii zilei de ieri, a fost reţinut, într-o tabără de romi din Livorno, Karol Racz, care se pare că se pregătea să fugă în Spania. Bărbatul a fost condamnat în ţară pentru furt.

PRINS ŞI ELIBERAT DE TREI ORI
Expulzat. Prins. Eliberat cu scuze. Închis, anchetat şi apoi iar eliberat. E povestea incredibilă a lui Alexandru Loyos Isztoika, prezentată de jurnaliştii de la La Repubblica. Românul a fost arestat nu numai pentru violul de sâmbătă, dar se pare că există probe că tot el ar fi coautor la tentativa de violare a altei italience, petrecută la 21 ianuarie, în cartierul Primavalle din Roma.

Dacă în urmă cu câteva luni, decizia de expulzare a lui Lozos din Italia ar fi fost pusă în aplicare, violul probabil nu ar mai fi avut loc – comentează jurnaliştii din Peninsulă.

Bărbatul e în Italia de câţiva ani şi şi are acolo antecedente penale pentru furt şi posesie de droguri. Unul dintre numeroşii români de etnie romă care se ocupă cu ceva infracţiuni, un pic de muncă, mulţi litri de bere şi nopţi petrecute în sălile de jocuri – spune jurnalistul italian. Nu e angajat, nu are un domiciliu stabil şi e figura clasică de care se vorbeşte în decretul dat de Romano Prodi, acela care permitea expulzarea cetăţenilor comunitari, o lege aprobată cu viteză şi furie imediat după moartea Giovannei Reggiani şi care-şi propunea să îndepărteze din Italia sute de "indezirabili", mai întotdeauna români. Când prefectul Romei a decis ca Loyos trebuie să se întoarcă în România, tânărul deja dispăruse.

IERTAT DE EXPULZARE
După ceva timp, a fost prins la Bologna. Printr-un avocat, se adresează magistraturii locale care examinează motivele pentru care a fost decisă expulzarea şi decide să anuleze decizia prefectului de Roma. Potrivit judecătorului, nu erau destule motive valide pentru expulzare. Aşa că Loyos se întoarce la Roma şi se instalează în tabăra de romi din zona Primavalle, acolo unde l-au şi găsit, marţi, poliţiştii. La 21 ianuarie, o italiancă de 41 de ani reuşeşte să scape de doi bărbaţi- "străini din Europa de est" – care au lovit-o, au târât-o şi au încercat să o violeze. Incidentul s-a petrecut la ora 22:30, la marginea cartierului Primavalle. După trei zile, Loyos a fost oprit în timpul unui control, identificat şi acompaniat la divizia pentru imigranţi. A fost eliberat după câteva ore şi probabil, comentează jurnalistul de la La Repubblica, s-a convins că în Italia poţi să faci orice, fără să fii pedepsit.

TABERE DEMOLATE ŞI "LEGITIMAŢIE DE ŢIGAN"
După violul de sâmbătă, mai multe tabere abuzive ridicate de romi la periferia Capitalei italiene au fost demolate. De asemenea, au început să fie puse în aplicare o serie de măsuri propuse încă de acum două săptămâni, pentru romii care locuiesc în tabere legale. Aceştia vor avea permis de şedere pe o perioadă determinată, vor avea legitimaţii de acces în tabere şi vor plăti un euro pe zi de persoană – cheltuieli de întreţinere. Cei care nu-şi vor da copiii la şcoală nu vor putea să mai stea în tabere.

DIACONESCU MERGE ÎN ITALIA
Ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, se va întâlni luni, la Roma, cu omologul său italian, Franco Frattini. Diaconescu a acuzat săptămâna trecută Guvernul italian de măsuri şi declaraţii rasiste. Frattini a respins acuzaţiile.

După violul din 26 ianuarie, din cartierul Guidoinia, de la periferia Romei, caz în care au fost arestaţi patru români, o serie de conaţionali au căzut victime dorinţei de răzbunare a italienilor. Mai mulţi români au fost agresaţi de italieni, iar două localuri ţinute de români au fost atacate cu cocteiluri Molotov. Alţi conaţionali au denunţat la Poliţie că maşinile le-au fost incediate. După violul de la Caffarella, trei români care locuiau în acea zonă au fost bătuţi. Reprezentanţii PSD din Parlamentul European i-au adresat, ieri o scrisoare preşedintelui grupului socialist, Martin Schulz, legată se situaţia românilor din Italia şi i-au cerut acestuia sprijin pentru detensionarea situaţiei.

lul:

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.