Căutare

Articolul:

Comunistii italieni vor lagare pentru români

Parlamentarul Francesco Caruso, un lider al partidului Refondarea Comunista, aflat in coalitia de centru-stanga la putere, a declarat ca gruparea comunista elaboreaza un amendament la legea privind securitatea pe teritoriul italian. Acesta stipuleaza ”amenajarea de lagare de concentrare pentru cetatenii romani”, informeaza agentia italiana de presa ANSA.

Parlamentarul intentioneaza sa prezinte acest amendament in Camera Deputatilor. Amendamentul prevede insotirea fortata a persoanelor de nationalitate romana in structuri regionale speciale in care autoritatile de politie sa le identifice si sa le evalueze veniturile. Persoanele care vor dovedi ca au un venit anual de peste 50.000 de euro vor fi “eliberate”, mentioneaza agentia citata.

oane in valuta forte - tinteste suprapunerea la nivel public asupra stravechii natiuni romane de origine latina a imaginii populatiei nomade aparuta in secolele XIV – XV in Europa, de origine incerta, cunoscuta sub numele de tigani.

Agresiunea lexicala roma/roman – romanes/romaneste a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in Romania. Beneficiind de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei - sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Andrei Plesu - dupa “Memorandumul” lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de cuvantul “romi”, romanii fiind prostiti apoi ca aceasta va fi inlocuita cu “rromi”, o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca tiganeasca primise numele de “romalli”, forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu “romani” si varianta “rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu “romanes”. Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca: rom/roma/roman cu limba romanes/romaneste, comunitatea Roma cu tara, evident, Romania. Cine ce sa mai inteleaga?!

Oficilizarea in cadrul institutiilor de stat a denumirilor rom/rrom/romani s-a realizat cu titlu obligatoriu desi la nivel european avem doar simple recomandari in acest sens, venite din partea Consiliului Europei si nu a Uniunii Europene. In acelasi timp, confuzia rom-roman pe plan european a dus pana la situatii ridicole. Astfel, o delegatie oficiala a fost impidicata sa intre intr-un stat UE, inainte de aderare, pentru ca pe pasaport prescurtarea tarii noastre era ROM. Aceasta situatie l-a determinat in 2002 pe secretarul de stat in Ministerul Culturii si Cultelor de la acea data, Ion Antonescu, sa supuna atentiei primului-ministru schimbarea prescurtarii, cel putin in pasapoartele noastre, ceea ce s-a si indeplinit, de atunci aceasta fiind ROU, pe criteriul apartenentei la spatiul francofonic. Insa acest lucru nu se poate realiza in toate domeniile. De exemplu, chiar daca s-a reusit ca la Comitetul Olimpic sa se faca aceasta modificare, ROM-ROU, in baza de date mondiala pentru competitii sportive internationale sau in nomenclatorul diplomatiilor straine, prescurtarea este si azi aceeasi: ROM. Confuzia persista deranjant.

Vizualizati si pe Internet. La o simpla cautare pe Google folosind cuvantul “Romani” avem urmatorul rezultat: Romani – Wikipedia, Romani in Uk si, pe locul trei “Romani CRISS - Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii - Roma Center for Social Intervention and Studies”. Croseul e urmat de upercut: in baza aceleiasi pagini de cautare, la primele trei imagini-exemple oferite de Google cu textul “Rezultate imagini pentru romani” avem: o imagine cu un grup de tigani din Marea Britanie in fata unei carute cu coviltir si o fetita roma, ambele de pe site-ul de la Universitatea din Texas a lui Ian Hancock, descris drept “the official ambassador to the United Nations and UNICEF for the world’s 15 million Romanies and the only Romani to have been appointed to the U.S. Holocaust Memorial Council” (ambasadorul oficial la ONU si UNICEF al celor 15 milioane de romi/romanies din lume si singurul rom/romani numit in cadrul Consiliului Memorialului Holocaustului); si o a treia imagine care prezinta trei domnisoare care predau “tribal bellydance in Oakland” (dans tribal din buric).

Cu alte cuvinte, romanii au ajuns deja, cel putin pe net, tigani. Iar, in urma avalansei mediatice anti-romanesti, in acceptul majoritatii italienilor romanii sunt deja tigani!

Mana Moscovei

Romanii sunt insa catalogati drept tigani constant de catre neprietenii lor. Este cunoscut de exemplu atacul ruso-maghiar pe acest front: Vladimir Jirinovski declara in deceniul trecut ca Romania este un stat artificial locuit de tigani italieni.

Tiganizarea Romaniei de catre Rusia are o istorie indelungata. Puskin, trimisul special al Kremlinului la Chisinau, pentru rusificarea Basarabiei, a scris la vremea respectiva, despre noi, poemul Tiganii, mediatizat de Rusia cu o putere uriasa in toata lumea. Apoi, in anii 1960-70 URSS s-a reluat politica de portretizare a romanilor drept tigani printr-o intensa propaganda “soft”. Celebrul Emil Loteanu, scolit si la Bucuresti si la Moscova, a realizat o serie intreaga de filme propagandistice – Satra, Lautari, O satra urca spre cer, si altele - , in care erau prezentati tigani mitizati care cantau superb in… romaneste. Toate difuzate si premiate international. Unul dintre rolurile principale era jucat de Serghei Lunchevici, un mare violonist din Basarabia, interpret de muzica populara… romanesca. Lunchevici avea si formatia de dans “Fluieras”, finantata imediat dupa 1944 si foarte promovata, cu care mergea in turnee prin URSS si intreaga lume. Miza se punea insa pe dansurile tiganesti ale… moldovenilor si romanilor. Cand a venit comunistul Vladimir Voronin la putere a preluat din zbor mesajul lui Jirinovski, repetand in toate aparitiile sale sintagma “romanii sunt tigani”. Hipnotizati prin intermediul mass media si a armei TV, italienii au reactionat pavlovian.

Mana Budapestei

Multi ungurii, la randul lor, au aceeasi parere despre romani, injurati si cu apelativul “budos olah”. Ian F. Hancock, cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept Romani cu descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas. El incearca sa si probabil reuseste sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca “olahii” sau “vlahii” sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata ca “un dialect al limbii romane” vorbit de populatia “Vlax/Vlach”. Aici se practica o noua diversiune, prin incercuire si lovire pe la spate, ce are ca menirea sporirea confuziei dintre tigani si romani, stiut fiind ca in Balcani termenul de “Vlahi” desemneaza de fapt romanii. Tara de orgine a “Vlach Romani-lor” este, asadar, Romania.

Si Hancock nu se opreste aici: intr-un studiu intitulat “Lupta pentru controlul identitatii” si promovat de data aceasta pe site-ul Fundatiei Soros Ungaria (www.osi.hu) teoreticianul ideolog ne spune ca “Vlax (Vlach) sunt descendentii acelor populatii tinute in sclavie in statele Valahia si Moldova intre mijlocul secolului XIV si mijlocul secolului XIX”. Acum vine si bomboana de pe coliva romanilor: Descendentii “Vlach”-ilor, tigani care au uitat sa vorbeasca Romani/Romanes pentru ca le era interzis de stapanii lor sunt “Baieshii”. Limba etnica a Baiesilor din America este limba romana, spune Hancock. Iar Baies e, dupa cum trambita Regele Cioaba zilele trecute si…presupusul criminal de la Roma, Romulus Mailat. Adica, ati inteles, Mailat este roman.

Ian F. Hancock, care este si presedinte al “International Romani Union” (in traducere, acordat, ar fi Uniunea Internationala a Romanilor!) ne mai explica ca “rrom, cu pluralul Rroma, este termenul adoptat oficial” de chiar Uniunea sa “pentru a se referi la oamenii de descendenta Romani”/Roma. Totusi, mai spune Hancock – care se descrie drept un Roma britanic si maghiar – “acolo unde populatia Roma are un nume al ei diferit, politica este sa se foloseasca acel nume” – deci sinti, zingaro, tigani, etc.

Insa, intr-un autentic stil orwelian, studiul are, printre altele, si o solicitare apoteotica: “Pentru a schimba aceste lucruri, imaginea tiganilor/gypsy trebuie sa fie deconstruita si o alta mult mai corecta sa fie pusa in loc, in structurile birocratice ca si in manuale. Dintre toate observatiile sale deosebite despre umanitate, H.G.Wells avea dreptate cand spunea ca “istoria omenirii devine din ce in ce mai mult o cursa intre educatie si catastrofa”.

Concluzii/Solutii:

1. Inapoi la realitate: Se impune declansarea unei campanii internationale culturale - fara impostori - de tipul celei concepute de Nicolae Iorga si guvernele interbelice pentru definirea si impunerea valorilor romanilor in spatiul Europei.

2. Apoi, daca denumirea tiganilor in Europa este Zigeuner in germana, Gypsy in engleza, Gitan in franceza, Gitano in spaniola, CigĂĄny in maghiara, sau Zingaro in italiana, de ce am impune noi schimbarea oficiala a cuvantului tigan, cand chiar majoritatea tiganilor se gratuleaza cu acest apelativ? Daca insa acesta pare sa aiba conotatii peiorative, solicitam, in spiritul bunei conlocuiri, sa fim si noi intelesi ca nu vrem ca roman sa capete nuante similare. Asadar propunem sa fie adoptat un cuvant intrat in circuitul international prin intermediul limbii engleze: Gypsy.

De altfel, chiar si Apelul lansat zilele acestea Romei de catre organizatiile tiganilor din Romania este titrat in presa straina drept un “Appeal to Stop Anti-Gypsyism”, nu anti-Roma, care ar suna si extrem de caraghios: ”Un apel catre Roma de oprire a actiunilor anti-Roma”.

Daca reprezentantii de drept ai tiganilor din Romania – si nu maghiarul George Soros si grupurile sale de interese – vor cadea de acord sa purtam un dialog cinstit, aceasta este o propunere pe care le-o vom infatisa.

3. Cu toate nemultumirile de rigoare si protestele zgomotoase care vor fi generate este imperios necesara revocarea obligativitatii folosirii inventiei rom/roma/romani in documentele oficiale ale Statului Roman, eliminarea ei acolo unde se mai poate si pastrarea cuvantului tigan (un parlamentar se gandise sa il scoata si din DEX!) sau a altui termen acceptabil atat pentru minoritatea in cauza cat si, evident, pentru majoritate.

Pana la urma denumirea de “tigan” nu capata nuante peiorative decat atunci cand cei care o poarta fac fapte reprobabile.

Si, daca apucam sa hacuim limba ce ne vom face cu opere ca “Tiganiada” lui Ion Budai Deleanu, “La Tiganci” de Mircea Eliade sau “Mica tiganiada” a romanilor frumosi si furiosi care invie chiar si din cenusa…

ANEXA

1. AFACEREA INCLUZIONATORILOR DE ROMI: sute de milioane de euro pentru Deceniul Soros de Incluziune a Romilor

I-a intrebat cineva pe tigani daca vor sa fie “integrati”?

Problemele minoritatii tiganilor din estul Europei au fost remarcate aproape imediat dupa caderea comunismului. Extinderea Uniunii Europene a facut, normal, ca problemele tiganilor sa devina probleme comunitare.

Nu aceeasi este si parerea Magdei Matache, director la Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii (Romani CRISS), asociatie care a incasat, intre anii 1994-2007, 350.000 de euro si 730.000 de dolari SUA pentru proiectele desfasurate. Matache, citata de Evenimentul Zilei, sustine ca solutia „problemei rromilor” nu consta doar in acordarea unei asistari sociale, ci in integrarea lor in societate. „Incluziunea sociala a rromilor nu s-a facut in Romania. Problema rromilor romani e, in primul rand, problema Romaniei, si apoi a Europei”, declara aceasta pentru cotidianul citat. Incluziunea, termen ce ar vrea sa insemne includerea, este insa, conform DEX, cu totul altceva, respectiv: “INCLUZIÚNE, incluziuni, s.f. 1. Particulă de metal străin conţinută ĂŽn masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricaţie al unei piese, datorat prezenţei unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate ĂŽn masa ei”. Cuvantul a devenit “la moda” dupa ce s-a lansat la Budapesta “Deceniul de Incluziune a Romilor”. Ideea acestui proiect de amploare pentru tigani a luat nastere in anul 2003, cu ocazia conferintei “Romii intr-o Europa care se extinde: Provocari pentru viitor”, “o initiativa regionala inspirata de George Soros”, dupa cum se prezinta pe site-ul Fundatiei Soros Romania. Decada a fost initiata in cursul conferintei de presedintele Open Society Institute - New York, George Soros si presedintele de atunci al Bancii Mondiale, James Wolferson.

Nimeni nu i-a intrebat insa pe tigani daca vor sa fie “incluzionati”. Daca ar fi sa urmarim legislatia UE - conform careia si intreprindem acest demers de aparare a romanismului - tiganii trebuie sa se bucure de dreptul de a-si prezerva propria identitate. Daca aceasta este cea nomada si traiul liber, cum poate fi considerata integrarea/incluziunea lor - practic o integrare fortata in masa -, o optiune democratica pentru care se cheltuiesc zeci de milioane de euro anual? Aceasta dovedeste de fapt ca scopurile acestui program de anvergura sunt cu totul altele: nu integrarea romilor ci, in cazul nostru, dezintegrarea romanilor.

In programul Soros au intrat la comanda Romania lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, Bulgaria, Ungaria, Croatia, Republica Ceha, Slovacia, Macedonia si Serbia care au adoptat prima declaratie comuna in care s-au angajat sa imbunatateasca conditiile de viata ale tiganilor.

Este foarte greu de spus care sunt banii alocati pentru Decada, semnaleaza Divers.ro.

Cititi mai jos din problemele reale ale comunitatii tiganilor

Intr-un interviu acordat agentiei de presa Mediafax, George Soros a declarat ca organizatiile pe care le finanteaza vor cheltui, in total, pentru programele si initiativele Decadei, in jur de 70 de milioane de dolari. Sursa principala de finantare ar trebui sa fie insa bugetele nationale, opina Divers.ro. Una dintre putinele intiative de implementare a Deceniului de incluziune despre care se stie exact ce buget are este Fondul pentru Educatia Rromilor (Roma Education Fund). Creat in decembrie 2004, REF are la dispozitie circa 42 de milioane de dolari (bani obtinuti de la diversi donatori), din care 5-6 milioane vor fi trase anual pentu finantarea programelor de imbunatatire a nivelului de educatie a rromilor, informeaza Asociatia de Investigatii Media in Balcani. Pentru anul 2007 Roma Education Fund a alocat 2.722.000 de euro pentru proiecte care sa sprijine educatia tiganilor din Romania.

Romania a aprobat in anul 2001 Hotararea de Guvern 430 privind Strategia de Imbunatatire a Situatiei Romilor, iar Mariea Ionescu, presedinta Autoritatii Nationale a Romilor (ANR), s-a plans permanent ca fondurile alocate de guvern pentru indeplinirea Planului general de masuri sunt aproape inexistente. “Alocarile bugetare romanesti au constituit numai contributii la programele PHARE ale Comisiei Europene” declara Mariea Ionescu, pentru Transitiononline. Insa fondurile au fost substantiale: in 2001 Phare a furnizat 7.000.000 euro si Guvernul Romaniei 1.330.000; in 2002 Phare a furnizat 6.000.000 euro si Guvernul Romaniei 1.600.000; in 2003 Phare a furnizat 9.000.000 euro si Guvernul Romaniei 2.300.000; in 2004 Phare a furnizat 8.500.000 euro si Guvernul Romaniei 1.000.000.

Cum fura ungurii pozitiile tiganilor

De-a lungul anilor s-a observat insa ca responsabilii de fonduri si acaparatori ai “marcii“ minoritatilor, in loc sa fie cei mai defavorizati, tiganii, au fost ungurii. Pe langa faptul ca maghiarii au fost cei care au ocupat constant pozitiile de conducere ale Departamentului Guvernului pentru Relatii Interetnice si ale celor pentru minoritati din cadrul ministerelor si altor agentii guvernamentale, administrand si fondurile acordate, un alt caz este cel al Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. CNCD a fost infiintat chiar in baza Strategiei de Imbunatatire a Situatiei Romilor, elaborata in 2001, in care se prevedea “includerea de reprezentanti ai romilor in aceasta structura”. Din componenta Colegiului Director fac parte urmatorii: Csaba Ferenc ASZTALOS, Corina Nicoleta COMSA, Dezideriu GERGELY, Istvan HALLER, Gheorge IONITA, Dragos Tiberiu NITA, Anamaria PANFILE, Paula Roxana TRUINEA, Ana Monica VASILE, conform site-ului CNCD. Dupa cum se observa, din 9 membri 3 sunt de etnie maghiara, deci 33%. Aceasta cu toate ca procentajul de unguri in Romania este de 6,6%, conform recensamantului din 2001 aflat pe site-ul MAE. Ca atare, pentru a se respecta acest procent, in cadrul Colegiului Director al CNCD ar fi putut fi permisa prezenta unui singur cetatean roman cu ceva origini maghiare. In lipsa de reprezentant, Romani Criss l-a desemnat pe maghiarul Istvan Haller, care este si co-presedinte al Ligii Pro-Europa impreuna cu Smaranada Enache, sa reprezinte si romii.

Strategie defectuoasa: discriminarea pozitiva se intoarce impotriva tiganilor

Tot in cadrul aceleeasi Strategii guvernamentale pentru romi s-a elaborat si baza pentru asa-numita “discriminare pozitiva”. Astfel, la capitolul D. Sanatate, Punctul 8, se cere: “Cresterea numarului de cadre medicale provenite din etnici romi, prin alocarea de locuri speciale pentru studentii romi in invatamantul medical de stat”. Si, la Capitolul H) Educatie, se stipuleaza, printre prioritati: “7. Adoptarea de masuri legislative in sprijinul romilor, in scopul acordarii de facilitati in domeniul educatiei pentru romi si din perspectiva promovarii romilor in posturi ale administratiei scolare (directori de scoli si inspectori scolari). 8. Acordarea in continuare de facilitati si de locuri subventionate speciale pentru tinerii romi care doresc sa urmeze colegii universitare si facultati. “ Si, la punctul 11: “Stimularea accesului la educatie prin asigurarea gratuit a unei mese pentru toti elevii din ciclul primar si secundar” – (Asta ca sa aflati cand si cum s-a hotarat de fapt “Cornul si laptele”). In tot cazul, revenind la masura facilitatiilor acordate in invatamentul superior de stat, respectiv desemnarea unor locuri speciale pentru romi, se observa ca aceasta provoaca de fapt serioase probleme in dezvoltarea naturala a tinerilor tigani si se intoarce chiar impotriva minoritatii favorizate. Astfel, s-a relevat ca, pe langa dezinteresul constatat pentru ocuparea acestor locuri rezervate, tinerii romi, lipsiti de spiritul competitiei, nu reusesc sa se ridice la inaltimea asteptarilor creandu-se practic, din start, un handicap major care poate duce apoi la abandonarea studiilor.

Pe langa aceasta, masura este anti-democratica si discrimineaza majoritatea, prin blocarea accesului la educatie in mod echitabil al tuturor tinerilor, indiferent de sex, rasa sau altceva.

ANEXA 2. Romanii si romii in viziunea unui “Consilier Superior” la Agenţia Naţională pentru Romi

Degenerarea terminologiei romi/romani este luata in bascalie, pe site-ul Agentiei de Monitorizare a Presei (al ofiterului de presa Mircea Toma) de Dan Oprescu, un fost turnator al Securitatii si membru de baza al Grupului pentru Dialog Social, deconspirat de presa, dar pripasit in continuare la Guvern, Oficiul National pentru Romi (vezi site-ul https://www.rroma.ro/romanian/ - o alta dovada a generalizarii confuziei).

Iata ce ne spune Oprescu, “la misto”:

“Dan Oprescu

doctor in filosofie … sa nu creada strainii ca sintem tigani!

(Note despre o anumita prostie nationala)

Cam de un veac si jumatate, pare sa se fi instalat in imaginarul nostru colectiv o spaima aproape unanima: sa nu creada “lumea” (i.e.: strainatatea, Europa, civilizatia, ungurii etc.) ca romanii sint tigani (sau altfel spus, sa nu se creeze, Doamne fereste!, vreo confuzie intre termenii de roman si rom). Chestiunea reflecta, pe de o parte, nesiguranta identitara romaneasca, iar pe de alta parte imensa noastra capacitate de a plamadi mituri, ideologii care sa reprezinte compensatii “morale” pentru sirul nesfirsit de frustrari economice, geopolitice, militare, culturale s.a.m.d., frustrari pe care trebuie sa le induram zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa.

Romanii – precum multe alte natiuni moderne — sint o inventie relativ recenta; mai exact, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, citiva intelectuali grupati in ceea ce se va fi chemat mai tirziu Scoala Ardeleana, au produs romanismul, si au creat cuvintul roman, spre a arata lumii intregi ca “noi” nu sintem doar niste serbi, niste iobagi, niste sclavi, niste rumini, ci ca ne si tragem din neamul imparatesc al romanilor, neam care odinioara a stapinit “intreg Pamintul”. Tehnologia de producere a cuvintului a fost pe cit de simpla, pe atit de ingenioasa: s-a luat o oarece vorba (rumin, care nu inseamna altceva decit taran), s-a trecut o litera intr-alta (“u” in “o”), iar apoi a inceput delirul (bazat, totusi, pe un fapt incontestabil: caracterul in genere latin al limbii noastre). Povestea nu este unica in zona aceasta, a Europei Central-Rasaritene (sau, cum a spus Fernand Brodel, in “partea cea rea a Europei”), pentru ca la fel vor fi facut si altii (ungurii, slovacii, ucrainienii etc.), si tot sub influenta intelectualilor “uniati” (la noi, asa-numitii greco-catolici), care studiasera la Universitatea Sapienza din Roma. Evident, bietii carturari ai Scolii Ardelene nu si-au imaginat ca mai exista, prin Europa, o etnie cu un nume periculos de apropiat de cel inventat de ei: romii, cunoscuti indeobste drept tigani.

In conditiile in care romanii nu au, si nici nu au avut niciodata, o parere foarte buna (sau macar una foarte hotarita) despre ei insisi, a fost numai foarte firesc sa se ajunga la situatia in care s-a negat existenta romilor, sub pretextul ca acestia nici nu ar fiinta; in schimb, existau, pe de o parte, romanii, urmasii Romei imperiale (si, implicit, si a celei republicane), si tiganii, pe de alta parte, o etnie in principiu de sub-oameni (doar asa se putea explica indelungata perioada de sclavie – poreclita si robie — , de peste 500 de ani numai in Tarile Romane, adica in Rasaritul si Sudul actualei Romanii), dar careia i se pot recunoaste anumite calitati secundare, cum ar fi talentul muzical, pitorescul etc.

Mai tirziu, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, s-a inventat pina si o litera noua: a din a, odata cu trecerea de la alfabetul kirilic la cel latin (oarecum in maniera in care, dupa Decembrie 1989, s-a inventat cuvintul ‘rrom’). In definitiv, a continua sa scriem cu litere kirilice ar fi fost rusine mare, da’ mare de tot.

Prima perioada comunista a Romaniei, cea de pina la moartea lui Stalin, a adus cu sine si o anumita (re-)slavizare a ortografiei oficiale; astfel, s-a renuntat la i din a, iar numele tarii era Republica Populara Romina, sau, pe scurt, Rominia. Mai tirziu, in perioada embrionara a comunismului national (sau, mai bine spus, a national-comunismului), perioada lui Dej, a fost reintrodus (pe monezi, bancnote etc.) a din a, lucru ce a fost, apoi, continuat pe toata durata perioadei ceausiste (si subzista si in prezent). Dupa 22 decembrie 1989, Academia Romana a initiat procesul remitologizarii latinist-moderate a ortografiei oficiale, cu numeroase cazuri de inadecvare hazlie; aceasta “reforma” nu face, insa, obiectul rindurilor de fata.

Dupa 1970, Ceausescu, prin Ministerul de Externe, a inceput o veritabila campanie internationala pentru a schimba denumirea tarii noastre, asa cum apare ea in felurite limbi straine (Roumanie, Rumania, Rumanien, Rumunsko, Rumunia etc….), in sensul renuntarii la “u” in favoarea lui “o”, resimtit ca fiind mai imperial, deci mult mai potrivit cu ambitiile lui Ceausescu, ce se socotea urmasul lui Burebista si prietenul Sahinsahului. Nu a reusit sa faca asa ceva, decit – partial – in englezeste, si asta numai datorita americanilor, care la ONU (dupa ce vor fi zimbit la auzul cererii diplomatilor nostri), isi vor fi spus; “De ce nu? Daca ei o vor…”, si asta s-a si intimplat. Mai conservatori (si, s-ar cuveni adaugat, cu mai mult bun-simt), britanicii au incercat sa ne convinga sa renuntam la nastrusnicia cu Romania, dar fara succes; in orice caz, pina in zilele noastre, unele reviste britanice (ca, de pilda, “The Spectator”) utilizeaza consecvent grafia “pre-ceausista”, cea cu Rumania. De altminteri, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, si tot in America, si-a facut loc, in citeva ocazii, grafia de tranzitie Roumania, reprezentind un soi de compromis intre grafia frantuzeasca si cea britanica.

Pe cind Teodor Melescanu era ministru de externe intr-una dintre primele guvernari iliesciene, a produs un document (sub forma unui Memorandum – vestitul cu nr. H(03)/169 si nr. 5/390/NV din 31 Ianuarie 1995 — insusit de catre Primul Ministru Nicolae Vacaroiu, prin care se propunea utilizarea consecventa a termenului de tigani si evitarea, la fel de consecventa, a celui de romi, pentru a nu crea cine-stie-ce confuzii in cercurile internationale; iata citeva citate caracteristice – inclusiv pentru agramatismul autorilor — din acest document: “Confuzia care se creeaza, in special la nivelul opiniei publice internationale este si o posibila identificare a romanilor in general cu membrii acestei etnii. Ea a fost initiata si intretinuta in asociere si in urmarirea acelorasi obiective cu unele ‘teorii istorice’ ungare si austriece care prezinta pe romani ca tragandu-se din tiganii adusi de romani in timpul ocupatiei Daciei, precum si numeroasele stiri, relatari si imagini in presa si mijloacele audio-vizuale de informare in masa internationale din ultimii ani, privind tiganii din Romania aflati prin Europa in ipostaze negative.” Finalul documentului este aproape apoteotic: “Avand in vedere confuziie create la adresa poporului roman si a Romaniei, a romanilor in general, prin folosirea in loc de cuvintele ‘tigan’, ‘tigani’, ‘tiganesc’ a termenilor de ‘rom’, Roma’, ‘Romani’, ‘roman’, ‘romanis’ apare ca evidenta necesitatea ca organele oficiale romane sa foloseasca terminologia utilizata in conventiile si documentele internationale ale ONU, Consiliului Europei si OSCE: tigan – in limba romana, gipsy – in limba engleza, gitan/tsigane – in limba franceza, tsigan – in limba rusa, zigeuner – in limba germana, zingaro – in limba italiana, gitano – in limba spaniola, etc.” Dupa cum precizeaza o Nota MAE din anul 2000, “reactia liderilor tigani a fost extrem de violenta, motiv pentru care s-a ajuns la un compromis, respectiv folosirea cuvantului ‘rrom’ pentru a se evita confuziile etimologice.”

Abia ministrul de externe Petre Roman, in Februarie 2000, a produs un contra-Memorandum (nr. D2/1094 din 29.02.2000), insusit de catre Primul Ministru Mugur Isarescu, potrivit caruia, totusi, romilor nostri sa li se spuna, de preferinta, romi, in paralel cu utilizarea si a altor formule (precum: Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma/Sinti, romi/tigani), in conformitate cu anumite prevederi ale unor organisme internationale. Totodata insa, mai multe documente oficiale ale MAE subliniaza raspicat faptul ca doar presiunea societatii civile a facut sa se renunte la Memorandum-ul lui Melescanu: “Sub presiunea reprezentantilor unor asociatii de tigani (‘Romani Criss’, ‘Aven Amentza’, ‘Partida Romilor’, ASTRA-SATRA) si a organizatiilor internationale (Consiliul Europei, OSCE s.a.), Ministerul Afacerilor Externe este pus in situatia de a-si reconsidera pozitia fata de recomandarea utilizarii in documentele oficiale a termenului de ‘tigan’.” Nimic (nici chiar minciuna) nu este de lasat la o parte daca e in pericol insasi natiunea; citez, din acelasi document MAE (sublinierea apartine autorilor textului): “Mentionam totodata ca in actualele pasapoarte ale cetatenilor romani apare la rubrica ‘cetatenie’ cuvantul ‘rom’, ceea ce duce la confuzii regretabile pentru identitatea cultural-istorica atat a romanilor, cat si a tiganilor.”

Tot Memorandum-ul lui Petre Roman contine si urmatorul pasaj, deosebit de semnificativ: “MAE se declara fidel respectarii dreptului fiecarui grup la auto-identificare, drept consfintit in documentele internationale la care Romania este parte (Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale) si in legislatia interna (Legea recensamantului).”

In definitiv, este limpede ca romilor le putem spune oricum (ingerasi, de pilda); daca realitatea nu se va schimba, intr-o perioada rezonabila de timp, daca romii de la noi vor ramine asa cum sint ei acum – atunci pina si vorba ingerasi va deveni ceva peiorativ; cam asa se va fi intimplat, dupa 1950, cu succesivele denumiri “politically correct” date negrilor in SUA …

Actualmente, cu majora exceptie a lui Lucian Boia & Co. (aici se includ nume precum cel al lui George Voicu), nimeni nu pare sa mai puna sub semnul intrebarii normalitatea denumirii poporului si a tarii, desi cred ca n-ar strica asa ceva, macar in calitate de bijbiiala, daca nu chiar de studiu serios.

A scrie cuvintul ‘rom’ in grafia sui generis de ‘rrom’ este inca o dovada a (limitelor) imaginatiei romanesti actuale; desigur, autorii acestui declarat “compromis” nu au intrevazut hazul caragialesc al acestui nou termen. Evident, ar fi de prisos sa se mentioneze ca, in afara de complexele romanilor, nu exista nici o alta motivatie (istorica, lingvistica, etimologica etc.) pentru a utiliza ‘rr’. Iar aceste complexe sint ceva cu un caracter ideologic apasat.

Vreme de mai bine de trei ani de zile m-am invrednicit sa fiu seful Oficiului National pentru Romi, din cadrul fostului Departament pentru Protectia Minoritatilor Nationale; cartea mea de vizita, in englezeste, preciza faptul ca aveam functia de Head of National Office for Roma. De unde si destule confuzii, cele mai multe amuzante; era, de pilda, ceva obisnuit sa mi se ceara “vize pentru Roma” (aici, Roma era luata in sensul de capitala a Italiei, de sediu al Sfintului Scaun etc.…). Pe aceeasi carte de vizita, pusesem sa se scrie si faptul ca apartineam de Government of Rumania, iar multi colegi de la Guvern credeau ca, pur si simplu, s-a gresit; ei bine, nu se gresise defel!

Bucuresti, 21 Ianuarie 2001″

Material realizat de Victor Roncea / Civic Media

juns ĂŽn România şi, ĂŽn general, ĂŽn Europa, ca robi ai unor popoare migratoare războinice: cumani, mongoli, tătari. Statutul de robi pe care ţiganii l-au avut ĂŽn Ţările Româneşti nu le-a fost impus, ci ţiganii au venit ĂŽn Europa cu acest statut. Ei ĂŽnşişi l-au acceptat ĂŽntotdeauna, iar istoria nu consemnează din partea ţiganilor nici o ĂŽncercare de a schimba acest statut. Iar câteva secole mai târziu, pe vremea lui Cuza, când ĂŽn mod unilateral Guvernul Român, din generozitate şi idealism umanitar paşoptist, fără să primească nici o solicitare din partea ţiganilor, a decis totuşi desrobirea ţiganilor, cei mai mulţi dintre ţigani s-au considerat ultragiaţi şi păgubiţi, deoarece ca robi la mânăstire sau pe moşia unui boier român, ţiganilor li se asigura o viaţă cât de cât demnă, decentă, aşa cum mulţi n-au mai avut după dezrobire.

Multe ţări vest-europene, azi campioane ale drepturilor omului, au practicat cu secole ĂŽn urmă interdicţia pentru ţigani de a intra ĂŽn acele ţări şi chiar uciderea fără nici o judecată a ţiganilor găsiţi pe teritoriul respectiv. Toleranţa tradiţională a românilor, spiritul lor de omenie nedezminţită ĂŽn istorie a făcut ca ĂŽn România să se pripăşească un număr relativ mare de ţigani. În locul unor declaraţii de recunoştinţă pentru ospitalitatea şi bunătatea noastră, liderii imberbi şi semidocţi ai unor fantomatice fundaţii şi ONG-uri dedicate – sanchi!, apărării drepturilor etniei ţigăneşti, se dedau azi la acuzaţii lipsite de orice temei istoric pe tema persecuţiilor de care ar fi suferit ţiganii trăitori printre români.

Culmea neruşinării acestor infractori la regulile cercetării adevărului istoric o constituie pretenţia că regimul Ion Antonescu a practicat genocidul ţiganilor, că aceştia au fost deportaţi „la Bug” spre a fi exterminaţi, ĂŽntr-un holocaust la fel de criminal şi de adevărat ca şi Holocaustul din Transnistria al evreilor. Nu avem nimic de obiectat dacă cei ĂŽn cauză consideră că cele două holocausturi sunt la fel de adevărate. Mergem pe mâna comunităţii evreieşti, care acceptă şi ĂŽncurajează similitudinea dintre evrei şi ţigani, dintre holocaustul evreiesc şi cel ţigănesc… Dar este o ruşine pentru intelectualitatea română, pentru mediul academic românesc, felul cum istoricii noştri tac şi acceptă aceste neadevăruri crase, pe care ĂŽnşişi ţiganii serioşi le repudiază, deoarece se ştie bine printre ţigani că au fost strămutaţi dincolo de Bug numai ţiganii autori ai unor infracţiuni grave.

Printre ţiganii „persecutaţi” de regimul antonescian s-au aflat şi mulţi ţigani nomazi, care făceau spionaj pentru ruşi. Mareşalul Ion Antonescu nu a practicat deportarea colectivă a ţiganilor, aşa cum se ĂŽncearcă azi ĂŽn Italia, ci numai a ţiganilor care prin comportamentul lor anti-social ĂŽşi făceau de ocară neamul ţigănesc, iar României ĂŽi aduceau prejudicii imense. Pe vremea lui Antonescu ţiganii rămaşi acasă, ĂŽn România, se mândreau cu acest certificat de onorabilitate pe care ĂŽl primiseră de la autorităţi pentru comportamentul lor civic corect! Iar de acest tratament e bine să se ştie că a avut parte imensa majoritate a ţiganilor, de nimeni deranjată ĂŽn timpul guvernării Mareşalului.

Este regretabil că preşedintele Traian Băsescu, mereu prost informat şi rău sfătuit ĂŽn problemele de istorie a României (– a fost, după propria sa mărturisire, un elev mediocru!), a găsit de cuviinţă să-i omagieze pe aşa zişii supravieţuitori ai aşa zisului Holocaust ţigănesc… Dar ce nu face politicianul român de dragul voturilor?!

(3) Se vorbeşte aşa de mult despre necesitatea de a-i integra pe ţigani ĂŽn societatea românească, ĂŽn Europa secolului nostru. Şi se cheltuiesc atâtea fonduri fără, practic, nici un alt rezultat decât acela că banii sunt deturnaţi şi băgaţi ĂŽn buzunar de fel şi fel de şmecheri, ţigani şi români, agreaţi de oficialităţi pentru a da iama ĂŽn banii comunitari. Nu am auzit pe nimeni să introducă ĂŽn dezbaterile pe această temă acele fapte şi ĂŽmprejurări care fac din ţigani o minoritate etnică atipică, cu un specific mai rar ĂŽntâlnit. Ţiganii, despre care se spune cu orice ocazie că nu respectă legile, sunt de fapt, prin naştere, nişte victime, căci ei sunt obligaţi să se supună la două legislaţii, complet diferite. Ei trebuie să respecte atât legile statului ĂŽn care trăiesc, cât şi legile, regulile şi dispoziţiile impuse de structurile acelui veritabil stat ĂŽn stat care este sistemul tradiţional, gentilic, tribal, cu care ţiganii au venit din Asia. Acest „guvernămĂŽnt” ocult, cunoscut numai de ţigani, care nu produce acte şi documente scrise, publice, funcţionează ĂŽntr-un dispreţ funciar faţă de structurile statului gazdă. Nimeni, nici poliţia, nici SRI sau SIE, nu cunoaşte prea multe despre aceste structuri, despre măsura ĂŽn care liderii lor ĂŽi sprijină sau ĂŽi ĂŽmpiedică pe ţigani să se integreze ĂŽn viaţa socităţii. Considerăm că ţiganii au dreptul să prezerve ce doresc ei din cultura lor multi-seculară, dar au şi obligaţia de a face publică această moştenire, de a accepta regula transparenţei ĂŽn exercitarea dreptului la asociere. Structurile organizatorice din sĂŽnul familiei, al clanului şi, ĂŽn final, al etniei ţigăneşti nu este normal să funcţioneze ĂŽn secret, ĂŽn clandestinitate, practic ĂŽn ilegalitate. Aceste structuri, nicăieri ĂŽnregistrate ca persoane juridice, sunt vital interesate să-i ĂŽmpiedice pe ţigani să se integreze, să devină cetăţeni loiali statului.

Liderii ţiganilor trebuie convinşi şi determinaţi să accepte şi să practice transparenţa pentru toată lumea ĂŽn relaţiile dintre ţigani şi liderii lor, ĂŽn felul cum ĂŽşi desfăşoară activitatea instituţiile care aparţin tradiţiei şi modului specific ţigănesc de a organiza şi menţine coeziunea şi solidaritatea etnică ţigănească. Aceste instituţii pot supravieţui cu folos pentru toată lumea numai ĂŽn măsura ĂŽn care acceptă să-şi expună ĂŽn public activitatea, spre a se vedea că normele de comportare impuse ţiganilor de aceste structuri specific ţigăneşti nu-i ĂŽmpiedică pe ţigani să devină cetăţeni oneşti, solidari cu statul şi societatea ĂŽn care trăiesc. Avem motive să ne temem că existenţa acestor structuri sui generis este cauza principală a dificultăţilor pe care ţiganii le au de ĂŽnfruntat ĂŽn tendinţa lor firească de a se integra, de a intra ĂŽn rândul lumii.

(4) Ţiganii trăiesc ĂŽn Europa de aproape o mie de ani. Istoria lor ĂŽmbină pitorescul cu tragicul ĂŽntr-un mod unic şi inconfundabil. Epoca dictaturii comuniste le-a afectat una dintre particularităţile cele mai de preţ pentru tradiţia ţigănească: nomadismul. Comuniştii, din ale căror rânduri ţiganii nu au lipsit, ci dimpotrivă!, i-au ĂŽmpiedicat pe ţigani să mai ducă o viaţă nomadă după voia şi pofta inimii lor. Nu toţi ţiganii sunt nomazi, dar cei cărora nomadismul li se potriveşte trebuie lăsaţi şi chiar ĂŽncurajaţi să-l practice. Nomadismul ţiganilor trebuie ĂŽnţeles şi acceptat ca parte a patrimoniului cultural european. Acest statut, odată recunoscut de ceilalţi, creează anumite obligaţii pentru ţigani, obligaţii pe care ţiganii din Occidentul Europei şi le-au asumat deja cu succes. Este o chestiune de timp ca şi ţiganii din fostul lagăr comunist, din Europa de Răsărit, să se acomodeze cu exigenţele inevitabile ale Europei de azi şi de mâine. Politica discriminării pozitive a ţiganilor, politică de care ĂŽn România s-a abuzat şi s-a exagerat până la ridicul, nu este productivă. Ea ĂŽncalcă demnitatea şi mândria de om a ţiganilor. E timpul ca dintre ţiganii din România să se ridice lideri autentici, nu demagogi croiţi după chipul şi asemănarea politicienilor noştri. Nu aşteptăm de la aceşti lideri să sacrifice identitatea etnică a ţiganilor pe altarul integrării sociale şi culturale. Ci să ĂŽmpace cultura ţigănească şi tradiţia tribală cu dreptul „gagiilor”, a celorlalţi concetăţeni, la siguranţă publică, la civilizaţie şi legalitate.

Respectul de sine este factorul care a permis europenilor să făurească o civilizaţie care azi modelează chipul ĂŽntregii planete. E timpul ca ţiganii, ca parte componentă a marii familii a popoarelor indo-europene, a popoarelor din Europa, să facă din acest respect de sine principalul reper sufletesc. Căci respectul de sine, ca respect pentru fiinţa umană, devine ĂŽn mod automat şi respect pentru ceilalţi.

(5) Ţiganii nu s-au sfiit, prin lideri de-ai lor mai guralivi, să lanseze ideea că vor deveni curând „minoritate ĂŽnlocuitoare” ĂŽn România, ĂŽn sensul că, mai ales graţie sporului demografic, vor deveni curând populaţie majoritară. Aceeaşi nădejde se pare că-i turmentează şi pe unii ţigani din Ungaria şi din alte state est-europene. Se pare că anumite interese, cu totul străine de etnia ţiganilor, intenţionează să profite de pe urma acestui artificiu şi să-l introducă pe tabla de şah politic a Europei de Est.

Înainte de a evalua cât de realistă este o asemenea proiecţie asupra viitorului şi cât de mult ar trebui statul român să ia aminte la asemena elucubraţii, este cazul să ne punem totuşi, cu toată seriozitatea, ĂŽntrebarea dacă nu cumva soluţia finală a problemei ţiganilor, de interes de-acuma european, poate chiar planetar, va trebui să includă şi constituirea unui stat naţional al ţiganilor. Aşa cum constituirea Israelului a pus capăt unui statut milenar incert şi nedemn al evreilor, nemeritat, constituirea unui stat al ţiganilor ar putea rezolva cea mai mare parte din ceea ce acum ĂŽnseamnă problema ţiganilor din Europa. Evident, ca şi ĂŽn cazul evreilor, soluţia va trebui să ĂŽnvedereze un teritoriu cât mai apropiat de cel care va fi fost obârşia din care ţiganii au fost dislocaţi ĂŽn urmă cu aproape o mie de ani şi pe care ei ar redobândi-o astfel.

Ion Coja este conferentiar univ. dr. la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Este presedintele filialei Bucureşti a Uniunii Vatra Romaneasca si al Ligii pentru Combaterea Antiromanismului. Autor al mai multor lucrari pe teme de istorie recenta. A fost senator din partea PDAR in legislatura 1992-1996.