Căutare

Din ghetou - Aşteptându-l pe Mailat

La 25 septembrie va începe la Roma procesul lui Mailat. Citiţi în Jurnalul Naţional în următoarele zile despre cum a devenit Mailat etichetă greu de şters de pe fruntea comunităţii româneşti din Peninsulă.

Familia lui Mailat şi-a reluat viaţa obişnuită la Avrig, după ce a plecat din Italia de teamă, anul trecut. Mama lui Mailat a aflat de la reporterul Jurnalului Naţional când va începe procesul fiul ei. La 25 septembrie, la Roma, Mailat va fi judecat pentru omucidere, jaf şi viol.

Ghetoul de la marginea oraşului Avrig, din judeţul Sibiu, a ajuns “celebru” în urmă cu aproape un an. Din acest loc provine Nicolae Romulus Mailat, românul arestat pentru uciderea, violarea şi jefuirea italiencei Giovanna Reggiani, soţia unui căpitan din Marina italiană.

Romulus Mailat şi-a menţinut pînă acum declaraţia făcută în momentul arestării: nu a agresat-o şi nu a violat-o pe Giovanna Reggiani, în seara de 30 octombrie 2007, ci doar a jefuit-o. Mailat va fi judecat însă şi pentru omucidere şi pentru viol. Prima acuzaţie este susţinută prin martorul-cheie al procesului, Emilia Neamţu, o verişoară de gradul al II-lea de-a lui Mailat, care locuia în aceeaşi tabără. Femeia a fost cea care a anunţat poliţia de locul în care se află Giovanna Reggiani şi tot ea le-a spus anchetatorilor că l-a văzut pe Mailat cum o târa şi o arunca pe italiancă. Examenele anatomice au arătat că Reggiani nu a fost violată, însă procurorul cazului a insistat ca Mailat să fie judecat şi pentru viol. Acuzaţia se bazează pe declaraţiile medicilor de la urgenţă, care au arătat că italianca a fost găsită cu bluza ruptă în dreptul unui sân şi parţial dezbrăcată de pantaloni.

La aproape un an de la evenimentul de la Roma, în mahalaua Avrigului, locul în care familia lui Mailat s-a întors, a ajuns curentul pe jumătate de stradă şi au fost instalate trei cişmele, dovadă că autorităţile locale au înţeles să intervină în comunităţile de romi.

DUPĂ UN AN

Dacă semafoarele instalate bezmetic pe DN7, drumul spre Avrig, ne mai întârziau fie şi numai cinci minute, riscam să ratăm întâlnirea cu familia deja celebrului Mailat. Elena şi Cornel Tincu, tatăl adoptiv, se pregăteau să meargă la muncă. În ultimul an, din banii strânşi în Italia şi din serviciile făcute cu ziua au cumpărat un cal şi o căruţă, cu ajutorul cărora îşi duc traiul.

Un câine cu blana albă, răpciugos şi plin de nervi m-a întâmpinat de la primul pas făcut în curtea în care, în noiembrie 2007, speriaţi de prigoana italienilor, se întorcea acasă familia lui Nicolae Romulus Mailat. Atunci buruienile ascundeau o casa mică, din bârne, cu geamul şi uşa bătute în cuiele “anti-hoţi”! Acum, curtea a devenit o parte grădină de zarzavaturi, o parte coteţ fără limite pentru o scroafă ajunsă deja supraponderală, iar cea mai mare parte grajd pentru un cal şi căruţa lui. În dreapta curţii, la capătul straturilor de zarzavat a fost amenajată o “casă aşa cum am avut în Italia”, ne lămureşte Elena Tincu. O casă bine capitonată cu saci de plastic, pregătită pentru iarna care deja dă semne.

După primele cuvinte, mama lui Mailat mă recunoaşte, mai ales că în momentul revenirii la Avrig, ca o întâmplare, la poarta casei nu o aştepta nimeni în afară de mine şi de un jurnalist italian. Potriveala din urmă cu un an a legat un soi de prietenie care acum a făcut să dispară orice reţinere. “Cum? în 25 (septembrie – n.r.) o să fie la proces? Nu ştiu nimic…” Undeva, în colţul ochiului mijeşte o lacrimă, dar cu un gest rapid o şterge ca şi cum îi era ruşine. “Nu ne anunţă nimeni şi nu ne mai caută nimeni de ceva vreme.”

COMUNICARE ÎNTRERUPTĂ

“Nu mai ştiu nimic de la el. Am primit acum câteva luni o scrisoare pe care ne-a trimis-o şi în care ne certa că nu-i scriem, că nu îl ajutăm cu nimic. Dar noi i-am scris de câteva ori şi scrisorile s-au întors. Nu vor se i le dea, asta e. Îşi bat joc, da…” Din scrisoarea de la Romeo, femeia a aflat că la Roma fiul ei a fost pus în celulă cu un criminal periculos. Şi că după o vreme bună, în care altercaţiile s-au ţinut lanţ, Romulus a fost mutat singur în celulă. Mai mult, că nu este convins că o sa fie judecat corect. În rest, nimic. Toate informaţiile vin de la televizor.

“După ce am venit acasă, a fost aici ca la nebuni. Ne căutau toţi, ne întrebau toţi ce să facă şi cum să facă, dar am rămas cu vorbele. Ne descurcăm cum putem. Am căutat un loc de muncă, dar cine să te mai ia la lucru la vârsta mea? Am 50 de ani, toţi îmi spun că sunt prea bătrân… Aşa, muncesc cu ora, cu ziua, pe unde apuc”, vorbele lui Cornel Tincu, omul Elenei, sună straniu în umezeala dimineţii. Se pregătea să meargă să caute de lucru, ce-o găsi, să mai cumpere nişte lemne. “În Italia nu duceam grija mâncării sau a apei, aici e greu, mai ales că, dacă acolo ne ajutam unii pe alţii, aici lumea e altfel.”

VIAŢA DE “VEDETE”

Suculenţa cazului Mailat a produs o atracţie media uriaşă la Avrig. Dezbateri televizate şi difuzate în direct, zeci de echipe de filmare şi forţe de ordine au ajuns la marginea Avrigului, acolo unde ghetoul este acelaşi ca şi în urmă cu un an.

“Vedeţi, noi suntem tot aici în capăt de lume. După ce au început să vadă de noi, au adus curent şi apă, dar numai pe jumătate de stradă. Zic că sunt ajutoare pentru romi, să ne mai dezvoltăm şi noi. Dar cum vine ajutorul ăsta numai până la jumătate?” Familia lui Romeo Mailat ştie că vecinii au acum apă şi curent ca urmare a scandalului produs de fiul lor, dar sunt nemulţumiţi că ei nu se pot bucura de “beneficiile modernităţii”. O listă impresionantă de promisiuni făcute în direct de realizatori tv, politicieni, candidaţi la funcţii publice, asociaţii neguvernamantale etc. îmi este prezentată de Elena Tincu, pe nerăsuflate. De majoritatea promisiunilor s-a bucurat întreaga comunitate din ghetoul Avrigului. Au fost programe medicale, sociale şi de eliberare a documentelor de identitate.

În condiţiile în care curentul nu a ajuns până la ei la poartă, casa veche are curentul electric de la vecini. E scump, dar merită. Au cumpărat o antenă parabolică şi aşa ajung să mai vadă lumea pe care, în urmă cu un an, o aveau la picioare. “Puteau măcar curentul să îl aducă până în cap de stradă, dar nu au vrut. Ce să le fac... Ne descurcăm cum putem”.

O CASĂ PENTRU ROMEO

În faţa noii “case” capitonate cu folie de plastic sunt fixate câteva scaune de maşină şi un fotoliu. În timp ce o ascult, Elena Tincu se aşază şi dintr-o dată tace. Apoi... “casa asta am făcut-o ca aia din Italia, ca dacă se întoarce, să nu-i fie foarte dor. Şi noi, parcă avem drag mai tare de asta, că ne amintim de cum era acolo. Asta poate să fie casa lui, dar nu se întoarce curând, ştiu eu”.

Apropierea zilei în care procesul în care este implicat Romeo va primi o sentinţă nu o afectează prea tare pe Elena Tincu. Firea ei oarecum rece, cu privirea care mereu evită să te privească direct în ochi, nu trădează emoţii. “Dacă ar fi să îl condamne, să îi dea pedeapsă, măcar să îl lase să facă pedeapsa aici, în ţară. Că dacă îl aduce aici la puşcărie, măcar îl pot vedea. Măcar atât să facă.”