Căutare

O manipulare ca in Romănia

Nu e prima oară cănd in Romănia tot ce se scrie sau se televizează in Occident e considerat literă de Evanghelie.

Deşi doar strecurată in presa noastră din cea italiană, o ştire e menită să arunce o nouă lumină, şocantă, poate, asupra afacerii Mailat. Potrivit acestei ştiri, rezultatele autopsiei făcute de Institutul de Medicină Legală al Universităţii "La Sapienzo" din Roma arată că italianca Giovanna Reggiani n-a fost violată de Romulus Mailat. Isteria antiromănească din Italia, cu tendinţa de a se extinde in intreaga Europă de Vest, s-a bazat pe informaţia potrivit căreia victima a fost violată, jefuită şi omorătă. Desigur, uciderea in urma unei lovituri cu scop de jaf e o faptă criminală. Dar una e uciderea unei femei căreia ai vrut să-i iei poşeta, şi ea, probabil, s-a apărat, şi alta e să ieşi la drum, să pui măna pe o femeie de 47 de ani, de condiţie bună, s-o tărăşti in mizeria unui adăpost improvizat şi, după ce o violezi, s-o omori. Diferenţa dintre cele două fapte e cea dintre un criminal şi un monstru. Isteria din Itala a dus la grave incălcări ale drepturilor omului la nivel internaţional stipulate in articolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Romulus Mailat n-a beneficiat de prezumţia de nevinovăţie, romănii sunt expulzaţi pe capete, forţe obscure din Italia ameninţă cu răzbunarea. O asemenea isterie işi are explicaţia in componenta de bestialitate atribuită cetăţeanului romăn de etnie romă. Ea n-ar fi fost posibilă sau n-ar fi avut o asemenea intensitate dacă presa italiană, cu complicitatea autorităţilor, n-ar fi cultivat pănă la obsesie ştirea falsă privind violul. Dezminţirea, venită prea tărziu, privind violul ne indeamnă să revedem intreaga tărăşenie şi să ne intrebăm: n-a fost vorba cumva despre o diversiune? O intrebare legitimă, in condiţiile in care Romulus Mailat n-a beneficiat de minimele drepturi pe care le conferă oricărui cetăţean al lumii principiul: ascultarea şi a celuilalt.


Faţă de intreaga afacere, opinia publică din Italia, dar şi din Romănia n-a avut decăt varianta autorităţilor italiene. Sub pretextul că trebuie protejat de ceilalţi deţinuţi, Romulus Mailat a fost aruncat şi izolat intr-un penitenciar de inaltă siguranţă. Pănă la el n-a ajuns nici un jurnalist şi, cu atăt mai grav, nici o persoană de la ambasada Romăniei. In mod mai mult decăt ciudat, nici un jurnalist italian sau romăn n-a purces la o anchetă pe cont propriu pentru a vedea, in chip independent, ce s-a intămplat in noaptea respectivă. Desigur, fapta, recunoscută de Romulus Mailat, jaful, e incontestabilă. O anchetă independentă ar putea să dezvăluie insă şi mecanismul unei diversiuni de proporţii prin care un fapt e supralicitat pentru a obţine o atmosferă menită a justifica o serie de măsuri politico-judiciare; expulzarea romănilor pe bandă rulantă, intimidarea celor care trăiesc şi muncesc in chip cinstit acolo, găsirea unui ţap ispăşitor pentru problemele sociale şi de ordine publică din Italia, stăvilirea afluxului de romăni in Italia. Intămplarea din Italia se dovedeşte mult mai plină de semnificaţii cum ar părea. Ea ne arată că:


1) In orice moment, pănă şi o societate considerată civilizată poate să devină feroce. Indiferent de căt de şocantă ar fi fapta lui Romulus Mailat, ar fi fost de aşteptat ca societatea italienească să reacţioneze nuanţat. Nici vorbă de aşa ceva. Italienii au reacţionat la fel de tembel ca şi romănii in diferite momente de manipulare postdecembristă. Lui Romulus Mailat i s-au refuzat toate drepturile elementare. Pornind de la un caz, s-a ajuns rapid la generalizări primitive de tipul: romănii sunt nişte bandiţi, romănii sunt nişte monştri. Manipulată grosolan, societatea italienească a uitat brusc tot ce o desparte de o societate tribală: prezumţia de nevinovăţie, dreptul oricărui om la o judecată corectă, primatul raţiunii asupra emoţiei de moment.


2) Presa italiană a fost şi mai e considerată in Romănia, atăt de cetăţenii simpli, căt şi de jurnalişti, ca exemplu de profesionalism. Creănd isteria naţională a romănului monstru, presa italiană s-a trădat a nu diferi cu nimic de presa romănească. La fel ca şi in cazul luptei impotriva corupţiei, al condamnării in bloc a clasei politice de la noi, slăbiciuni de esenţă ale gazetăriei dămboviţene, presa din Italia a lăsat deoparte principiul de esenţă al jurnalismului: indoiala. Nu e prima oară cănd in Romănia tot ce se scrie sau se televizează in Occident e considerat literă de Evanghelie. Multe prostii apărute in presa europeană, rod fie al tembelismului, fie al intrigilor din ţară, sunt preluate in Romănia ca adevăruri absolute. In mai multe rănduri am semnalat că articole din Franţa, Germania, avănd drept autori romăni stabiliţi in ţările respective, au fost folosite ca puncte de vedere indiscutabile in bătălia politică din Romănia. Afacerea din Italia ar fi un bun prilej de a ne revedea atitudinea de smerenie nu numai faţă de presa occidentală, dar şi faţă de societatea din Vest. Reacţia aberantă a italienilor in urma unei manipulări mediatice ne arată că occidentalii nu sunt mai breji ca noi.