Căutare

               Ţiganii italieni, nenorociţi de ţiganii din România

„Pentru noi, timpul a început să se împartă în două etape: înainte de Mailat şi după”, spune Carlo, liderul unei organizaţii italiene de romi

Autohtonii au ajuns să se gândească la emigrare

În presa italiană, Mailat a fost mai întâi român, apoi - rom. Urmarea: scandalul Mailat a căzut năpasta pe capul românilor, în special a celor nou-veniţi care n-au apucat să-şi facă un rost, apoi pe capul tuturor romilor din Roma. Carabinierii nu mai ţin cont că sunt romi din România, din Bosnia, din Bulgaria. Purică regulat taberele de romi de la marginea oraşului, fie că sunt legale sau nu. Diferenţa este că la cele legale, după razie, barăcile rămân în picioare.

Romilor li se cer actele şi, de la cei care au o virgulă strâmbă până la cei care n-au nici un document, se întocmesc listele de deportaţi. Nici măcar Biserica Catolică nu poate ţine piept campaniei de deportări. Gabriel Rusu, expert pentru problemele imigranţilor în Ministerul Solidarităţii Sociale din Italia, este şi membru al unei asociaţii catolice de asistenţă socială – San Egidio. Rusu povesteşte că asociaţia luase „în grijă” câţiva romi din România: îi ajuta cu şcoala copiilor, le căuta de lucru, încerca să-i integreze în societate. După „furia Mailat” nu a mai reuşit să le dea de urmă. Crede că au fost fugăriţi de carabinieri.

Nici înainte de Mailat nu trăiau în puf

Nici măcar romii italieni, familii care trăiesc de generaţii pe malul Tibrului, n-au scăpat de belea. „Timpul a început să se împartă în două etape: înainte de Mailat şi după”, spune Kasim Cismic, liderul unei organizaţii italiene de romi. Carlo, cum îi zic prietenii, a plecat din Bosnia spre Italia cu patruzeci de ani în urmă şi acum bate drumul între Stasbourg – este membru al European Roma and Travel Forum - şi Roma pentru drepturile conaţionalilor.

La sediul organizaţiei, Balo Cismic, o rudă de-a lui Carlo, care a absolvit o facultate de studii politice în România, îmi arată un dosar de presă întocmit imediat după arestarea lui Mailat. Sunt vreo 50 de articole publicate în vreo două luni, adică aproape unul pe zi. Fiecare se întinde pe cel puţin o pagină de ziar, pe cele mici nu s-a mai obosit să le ia în seamă. Tonul este atât de violent împotriva romilor şi al românilor, încât un articol în care autorul spune că italienii sunt de vină pentru tot, deoarece au fost prea toleranţi când i-au primit în ţară, este considerat de Balo un articol pozitiv.

„Sunt romi care stau în Italia de 20-30-40 de ani. Nu au fost ţinuţi în puf, dar nu s-a legat nimeni de ei în răstimpul ăsta. După Mailat, uitaţi-vă! Câteva articole îi înjură pe români, dar majoritatea pe romi. Dar în statistica poliţiei scrie că 50% dintre infracţiuni sunt comise de români”. Balo spune că furia italienilor a pornit de la moartea celor trei copii de romi din România arşi de vii la Livorno, din cauza prostiei mamei care nu i-a supravegheat. Mailat a fost picătura care a umplut paharul.

Modelul românesc – un vis

Carlo povesteşte că nici înainte de Mailat, italienii n-au fost foarte prietenoşi cu romii. I se umplu ochii de admiraţie când vorbeşte de situaţia romilor din România – au reprezentanţi în Parlament, au o agenţie guvernamentală special creată pentru ei, ministerele fac strategii de integrare a romilor... În Italia guvernul nu i-a considerat niciodată o minoritate şi îi discriminează, spune Carlo. Este adevărat că nu sunt decât vreo 150.000 de romi, la o populaţie de 52 de milioane de italieni, dar tocmai d-asta, crede Carlo, n-ar fi costat o avere să încerce să îi integreze în societate.

Oameni veniţi de zeci de ani sau chiar născuţi în Italia trăiesc tot la marginea societăţii. Mulţi dintre ei nu au alte case decât barăcile puse la dispoziţie de primării în taberele de la periferia oraşelor. După Mailat, şi astea au fost subiect de scandal la Roma. De ce ţine primăria terenul ocupat, când mii de cetăţeni nu au case, iar firmele de construcţii găsesc cu mare greutate locuri unde să poată ridica apartamente?

„Ţiganii din România par veniţi din pustiu”

Carlo spune că îi consideră fraţi pe toţi romii din Italia, indiferent când au venit sau din ce ţară. Dar romii din România sunt nişte rude care îi dau mare bătaie de cap. Nu atât din cauza lui Mailat, pentru că nu consi­deră toată etnia vinovată de fapta unui derbedeu. Ci pentru că nu au lideri, nici tradiţionali, nici „moderni” (adică lideri de asociaţii), şi par să fi venit din pustiu. În România sunt zeci de asociaţii de protecţie a drepturilor romilor, dar nici una nu se implică în soarta amărâţilor din Italia.

Există regi şi împăraţi ai romilor şi mulţi conaţionali cu bani, dar nimeni nu-i ajută. De fapt, nici n-ar trebui să pună careva bani din buzunar, doar să vină unu – doi romi cu greutate să-şi organizeze fraţii din Roma. Uniţi, ar putea beneficia de fonduri de asistenţă şi ar fi altfel băgaţi în seamă de autorităţi. Faptul că romii români din Italia sunt „necunoscuţi”, atât pentru funcţionarii care se ocupă de problema romilor, cât şi de partidul care îi reprezintă în Parlament, l-am constatat şi noi.

Înainte să plecăm în Italia am încercat să găsim un om de contact, un rom plecat din România care să ne fie „ghid” prin Roma. Nici de la guvern, nici de la Partidul Romilor, nici de la asociaţii n-am reuşit să obţinem datele unui astfel de ghid. Cei la care am apelat s-au jurat că nu cunosc pe nimeni, de parcă picior de rom n-ar fi călcat vreodată în Roma. Doar cei de la Consiliul Naţional al Krisinitorilor ne-au ajutat, îndrumându-ne spre familia Cismic. Carlo spune că asociaţia lui încearcă să-i ajute şi pe romii din România ajunşi la Roma, dar este dificil dacă sunt aşa divizaţi. Alta este situaţia în rândul romilor din Serbia, din Bosnia, din Bulgaria.

Romii – 0,28 % din populaţia Italiei

În 1995, când a fost făcut ultimul recensământ, în Italia erau 145.000 de romi (0,28% din populaţia Italiei). De atunci şi până la Mailat, s-au înmulţit cu câteva mii, în special din România şi Bulgaria. După Mailat, s-au împuţinat - care deportaţi, care „fugiţi de bună voie”. Aşa încât, nimeni nu ştie exact câţi romi mai sunt acum în Italia. Carlo crede că, indiferent câţi or fi, dacă poliţia îşi face un obicei din a-i vâna, n-or să mai rămână nici cei foarte vechi. „Or să plece, probabil, în Franţa, Germania, Olanda, Suedia, ţări în care nu există discriminare, iar statul acordă asisitenţă socială copiilor şi celor bătrâni. Cum or să plece? Nu vă faceţi griji. Neamul ţigănesc este mare. Toţi avem rude în aproape toate ţările din Europa”.