Căutare Numele cotidianului: Jurnalul Naţional Fiul femeii care este principalul martor în
procesul lui Romulus Mailat, românul de etnie romă acuzat de uciderea
Giovannei Reggiani, este cercetat de magistraţii italieni, care
bănuiesc că acesta a fost complice la crimă, informează
Mediafax, citând Il Messagero. În timpul primelor interogatorii, Mailat nu a
vorbit de un complice, însă ulterior, în faţa magistraţilor, l-a
nominalizat pe fiul Emiliei, principala martoră. Presupusul complice nu are un alibi solid. "Nu aş fi putut agresa vreo persoană la acea dată. Cu câteva zile înainte căzusem şi nu puteam să merg bine. Puteţi să verificaţi la medic", a spus tânărul de 24 de ani. Potrivit jurnaliştilor italieni, presupusul complice nu avea o problemă atât de gravă de sănătate, încât să nu fi fost capabil să o agreseze pe italiancă. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |