Poveste dramatică a unui român hăituit pe nedrept de justiţia italiană. Stelian Papp a plecat la muncă în Italia să strângă bani să-şi opereze copilul, grav bolnav. Acolo, a fost arestat pentru o faptă pe care nu a comis-o. Singurul sprijin l-a primit de la un ONG din România, la care a apelat soţia. Timpul pierdut cu lupta pentru a-şi recâştiga libertatea i-a fost fatal copilului bolnav de acasă, care s-a stins pe un pat de spital. Povestea dureroasã a familiei Papp a început în 2006, când copilul de 11 ani a fost diagnosticat cu două tumori pe creier. Vestea i-a dărâmat pe părinţi, mai ales că în urmă cu câţiva ani, mai pierduseră un copil. Mariana şi Stelian Papp au decis să vândă tot ce aveu pentru a putea suporta cheltuielile medicale. Tatăl a plecat în Italia. A pornit de la munca de "jos" făcând curat în primele zile în localuri, în aşteptarea unei slujbe care să îl ajute să strângă banii necesari însănătoşirii copilului. Dar într-o zi a fost ridicat de pe stradă şi, pentru că nu cunoştea limba italiană, a fost forţat să semneze acte netraduse din care ulterior afla cu stupoarea că era acuzat de trafic de arme, deţinere şi uz de arme de foc şi favorizarea prostituţiei. Timp de aproape un an, Stelain Papp a fost arestat la domiciliu, în Italia, iar alte 55 de zile în închisori de maximă siguranţă. În tot acest timp, copilul bolnav de acasă ducea lupta pentru supravieţuire. Chiar dacă suferinţa era mare, băieţelul era convins că se va face bine şi avea planuri mari pentru viitor. Stelian Papp a reuşit după lungi procese să îşi recapete libertatea. Justiţia italiană a decis că Papp trebuie să primescă despăgubiri de 55.000 de euro pentru zilele de carceră şi de arest la domiciliu, bani pe care nu i-a văzut vreodată. Prea târziu. Bogdan, copilul său bolnav s-a stins din viată pe patul unui spital românesc. Dacă justiţia italiană nu l-ar fi încarcerat pe nedrept, poate că Stelian Papp ar fi reuşit să strângă banii necesari, iar copilul său ar fi fost peste ani un director de bancă, dornic să ajute spitalele din România. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.
În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.
Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize.
|