Căutare Numele cotidianului: Jurnalul Naţional Deşi ministrul Elena Udrea susţinea miercuri că protocolul Coaliţiei, proaspăt semnat de preşedinţii PDL, UDMR, UNPR şi de liderul minorităţilor, nu conţine nici un document suplimentar, peste câteva zile, luni, aceleaşi personaje îşi vor pune semnăturile pe anexa protocolului, care ar cuprinde, potrivit unor surse guvernamentale, în afară de calendarul adoptării "priorităţilor legislative", detalii legate de modificarea sistemului electoral. Astfel, aşa cum s-a specificat deja de principiu în protocolul oficial al Coaliţiei, vor fi modificate legislaţia electorală şi Legea administraţiei publice locale. Astfel, primarii vor fi aleşi uninominal într-un singur tur de scrutin, după modelul preşedinţilor de Consilii Judeţene, şi vor face parte din Consiliul Local, pe care îl vor prezida. Pragul electoral pentru alegerile locale va fi redus de la 5% la 3%, la cererea UDMR, maghiarii justificându-şi solicitarea prin dorinţa de "a asigura reprezentarea comunităţii maghiare la nivelul administraţiei locale în toate comunităţile unde trăiesc maghiari". În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, vor fi redesenate colegiile electorale, dar asta după alegerile locale, PDL aşteptând să vadă ce primării va câştiga în iunie 2012. Şi sistemul de vot se va modifica, înţelegerea partidelor din Coaliţie fiind aceea de a susţine sistemul uninominal mixt, după modelul german. Acesta presupune ca o parte din candidaţi să participe la alegeri pe listă, desemnaţi de la centru, iar cealaltă parte să candideze pe actualul sistem, uninominal. Este un sistem complicat, inventat pentru a oferi o selecţie personalizată a reprezentanţilor partidelor, păstrându-se parţial compoziţia politică a Parlamentului aşa cum ar fi rezultat ea dintr-un vot pur politic, de partid. Aceste modificări pot schimba spectaculos reprezentarea politică. Una dintre problemele apărute este lipsa de vizibilitate a celor desemnaţi de partid pe locurile oferite în compensare. Altă problemă ar fi instabilitatea coaliţiilor de guvernare. Ca şi sistemul pur proporţional, sistemul mixt tinde să nu permită coagularea unei majorităţi clare. Mai mult, există parlamentari care migrează de la un partid la altul, iar alegătorii votează nişte partide şi, în final, sunt reprezentaţi de altele. Sistemul mixt acordă o putere foarte mare partidelor mici, care pot şantaja partidele mari cu ieşirea din coaliţia de guvernare. Acest amănunt care favorizează partidele mici se cumulează cu un altul, şi anume intenţia Coaliţiei de reducere a pragului electoral şi pentru alegerile parlamentare, de la 5% la 3%. Sursele citate susţin că acest lucru este susţinut atât de UDMR, cât şi de UNPR, ambele formaţiuni aflându-se în sondaje sub actualul prag electoral. Însă, înainte de a deveni realitate, reducerea pragului electoral a fost criticată chiar din interiorul UDMR. Deputatul Olosz Gergely, contracandidatul lui Kelemen Hunor la şefia UDMR, a acuzat, într-un comunicat de presă, faptul că "prin propunerea de reducere a pragului electoral la 3%, Kelemen Hunor îşi asumă un proiect politic de scădere a reprezentativităţii UDMR în rândul comunităţii maghiare şi deschide poarta reîntoarcerii lui Corneliu Vadim Tudor pe scena politică din România". Oficial, liderii PDL susţin că încă nu s-au decis "amănunte" legate de modificarea legislaţiei electorale. "După semnarea protocolului vom avea o discuţie în Coaliţie, se va forma o comisie mixtă pentru legile electorale, fiecare partid îşi va desemna reprezentanţi şi vom stabili atunci ce sistem de vot vom susţine şi ce prag electoral", a declarat vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur pentru Jurnalul Naţional. Întrebat dacă anexa la protocolul Coaliţiei care va fi semnată luni cuprinde referiri la modificarea legilor electorale, Flutur a explicat că "este doar un calendar în care stipulăm clar termene-limită pentru adoptarea legilor pe care le-am convenit". Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat pentru Jurnalul Naţional că "speră" ca liderii Coaliţiei să îşi pună semnătura pe modificarea sistemului de vot, pentru că "actualul sistem a arătat că este viciat, cu un vot uninominal care a permis ca oameni de pe poziţia a treia să intre în Parlament". "Uninominalul mixt mi se pare a fi cea mai bună soluţie şi cred că şi PNL ar fi de acord cu o asemenea variantă, mai ales că fostul premier Tăriceanu a susţinut acelaşi sistem acum câţiva ani", a spus vicepreşedintele PDL, care a explicat că uninominalul mixt "respectă proporţionalitatea dintre numărul de voturi primite de un partid şi numărul de parlamentari obţinut de acel partid". Anexa secretă nu a fost semnată, deoarece, potrivit unor surse guvernamentale, membrii Coaliţiei nu au reuşit să cadă de acord asupra modificărilor concrete ale principalelor legi prevăzute de protocolul parafat miercuri. Este vorba mai ales despre Statutul minorităţilor, a cărui adoptare este impusă de UDMR. O altă problemă spinoasă este revizuirea Constituţiei, astfel încât să fie desfiinţate judeţele şi să fie înfiinţate regiunile teritoriale, conform dorinţei UDMR. Revizuirea Constituţiei ar trebui să pună însă în practică şi planul lui Traian Băsescu privitor la Parlamentul unicameral |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |