Căutare Numele cotidianului: mediafax Romani Criss - Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii: Înfiinţarea unui liceu pentru romi este haotică, improvizată şi constituie discriminare Intenţia de înfiinţare a unui liceu cu predare în limba romani este haotică, improvizată şi constituie o faptă de discriminare, întrucât separarea copiilor în învăţământ nu poate avea loc pe criterii etnice, ci doar lingvistice, arată Romani Criss într-o scrisoare deschisă adresată premierului. Romani Criss - Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii: Înfiinţarea unui liceu pentru romi este haotică, improvizată şi constituie discriminare (Imagine: Shutterstock) "Romani Criss condamnă cu fermitate modul în care s-a propus formarea unui liceu cu predare în limba romani/liceu pentru romi şi va solicita iniţierea unei dezbateri publice serioase cu privire la oportunitatea şi la modalitatea de înfiinţare a unui asemenea liceu. În forma prezentată public, iniţiativa este haotică, improvizată, neprofesionistă şi vine în contradicţie cu prevederile legale naţionale şi internaţionale", se arată într-o scrisoare deschisă a organizaţiei Romani Criss adresată, miercuri, premierului Mihai Răzvan Ungureanu. În opinia organizaţiei Romani Criss, această iniţiativă abordează mai multe probleme fără o legătură reală între ele, respectiv utilizarea unei foste cazarme militare pentru crearea unui liceu cu predare în limba romani, un drept garantat minorităţilor naţionale din România, rezolvarea unei probleme sociale, reducerea abandonului şcolar prin oferirea unei mese calde, " toate acestea în lipsa unei consultări publice prealabilă a părinţilor, a organizaţiilor nonguvernamentale şi a altor actori interesaţi". "În graba cu care s-a promovat această iniţiativă s-au ignorat unele aspecte elementare, precum faptul că segregarea copiilor romi nu este de natură să conducă la reducerea abandonului sau la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare. Ba dimpotrivă", arată directorul executiv al organizaţiei Romani Criss, Magda Matache, în documentul citat. Organizaţia precizează că, potrivit iniţiatorilor, liceul va fi cu predare obligatorie în limba romani, însă nu va fi învăţământ integral în limba maternă, ci doar cursuri de limbă şi de civilizaţie romani. "În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, părinţii au dreptul de a decide pentru copiii lor cu privire la frecventarea de către copii a acestor cursuri, astfel încât obligativitatea acestor cursuri, aşa cum a fost propusă de iniţiatori, încalcă dreptul recunoscut de lege părinţilor", a precizat sursa citată. Organizaţia susţine că propunerea, în forma prezentată public, constituie o faptă de discriminare, respectiv de segregare. "Legea recunoaşte ca excepţie doar situaţia unităţilor de învăţământ cu predare integrală în limba romani sau în sistem bilingv. Separarea copiilor în sistemul de învăţământ nu poate avea loc pe criterii etnice, ci doar pe criterii lingvistice. Situaţia în care se predă integral în limba romana şi se fac cursuri de limbă şi de civilizaţie romani este prevăzută expres ca o formă de segregare, astfel încât, această iniţiativă conduce la formarea unui liceu segregat pe criterii etnice, lucru ce contravine legislaţiei în vigoare", a precizat Magda Matache. În cazurile documentate de Romani Cris, segregarea şcolară aparea ca urmarea a opiniilor unor cadre didactice sau părinţi neromi "că trebuie separaţi copii romi de cei majoritari întrucât romii sunt murdari, hoţi, violenţi etc". "Opinia Romani Criss este că Guvernul, împreună cu unii deputaţi ai minorităţilor, nu pot folosi separarea copiilor romi de cei majoritari pentru a justifica înfiinţarea unei secţii în limba maghiară la Facultatea de Medicina şi Farmacie din Târgu Mureş. Cele două subiecte nu se află într-o legătură directă, liceul romilor urmărind rezolvarea unei «probleme sociale, nu etnice», iar crearea secţiei de limbă maghiară de la Târgu Mureş are la bază raţiuni ce ţin de drepturile garantate minorităţilor naţionale", se mai arată în scrisoarea deschisă adresată premierului. Romani Criss susţine combaterea segregării şcolare pe criterii etnice, apreciind că autorităţile trebuie să prioritizeze accesul copiilor romi la un învăţământ de calitate, atât în sistemul de masă (în limba română) precum şi în limba maternă sau în sistem bilingv, însă "cu respectarea legislaţiei în vigoare, cu seriozitate şi profesionalism precum şi cu respectarea dreptului părinţilor de a dispune cu privire la educaţia copiilor". "Totodată, constituirea unui liceu cu predare în limba romani sau în sistem bilingv constituie un obiectiv perfect legitim, pe care Romani Criss îl susţine fără rezerve, dar care riscă să fie compromis prin asemenea demersuri politicianiste, neserioase şi nelegale. Înfiinţarea unui liceu cu predare în limba romani sau în sistem bilingv nu poate fi prezentată ca o soluţie la rezolvarea problemelor sociale ale romilor, pentru că de jure şi de facto vizează un alt subiect, anume punerea în practica dreptului de a învăţa în limba maternă, drept garantat minorităţilor naţionale de Constituţia României", a mai spus Magda Matache. În opinia organizaţiei, educaţia copiilor romi este un subiect mult prea important pentru a putea permite utilizarea sa "în dispute şi trocuri politicianiste sau în realizarea de experimente politice având drept cobai copiii romi". Romani Criss precizează că, în ultimii ani, dialogul dintre organizaţiile nonguvernamentale ale romilor şi Guvern s-a diminuat considerabil, acest fapt reflectându-se în modul în care Executivul decide să soluţioneze problemele romilor, atât prin astfel de iniţiative, cât şi prin adoptarea Strategiei naţionale pentru integrarea romilor. "Vă solicităm, domnule Prim Ministru, un dialog real, transparent şi care să urmărească accesul copiilor romi la educaţie de calitate", se arată în finalul scrisorii deschise. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat, marţi, că Executivul va decide înfiinţarea unui liceu cu linie de predare în limba romani, liceu care va funcţiona într-o clădire a unei cazarme dezafectate din Sectorul 5 şi va oferi zilnic elevilor romi cel puţin o masă caldă. Premierul a afirmat, în şedinţa de Guvern de marţi, că înfiinţarea liceului reprezintă iniţiativa deputataţilor din grupul minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian şi Nicolae Păun şi a întrunit consensul coaliţiei. "Vom putea, în fine, oferi comunităţilor de romi posibilitatea de a-şi educa copiii într-un liceu care să aibă şi linie de predare în limba romani. Este un gest foarte bun şi vă rog să îl puneţi în balanţă cu eforturile Guvernului de a acomoda puncte de vedere nu diferite, ci puncte de vedere aproapre similare, care merg către ceea ce aşteptăm cu toţii : o societate civilizată şi construită european", a spus Ungureanu. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |