Căutare Numele cotidianului: Cotidianul Departamentul de justiţie, politici legislative şi protecţia drepturilor cetăţeneşti al PSD cere Institutului Naţional de Statistică să facă publice rezultatele recensământului încheiat în urmă cu o lună. ''Având în vedere faptul că PSD a luat, în mod public, atitudine faţă de modul incorect în care au fost organizate şi s-au desfăşurat operaţiunile de recenzare, considerăm că este de datoria noastră să intervenim şi să cerem să se facă publice, neîntârziat, rezultatele recensământului. Considerăm că, indiferent de motivele, de fapt pretextele, ce ar putea fi invocate, în realitate există anumite interese ale partidului-stat care dictează acest comportament nedemocratic şi voluntarist, prin care puterea şi camarila guvernamentală sfidează normele elementare ale dialogului şi transparenţei care trebuie să existe într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene'', se afirmă într-un comunicat remis miercuri de PSD AGERPRES. Social-democraţii consideră ''deloc întâmplător'' faptul că întârzierea publicării rezultatelor recensământului coincide cu încercările actualei puteri de a modifica legislaţia electorală ''în scopul manipulării şi falsificării, în beneficiu propriu, a rezultatelor scrutinului electoral din anul 2012''. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |