Căutare Numele cotidianului: Adevărul Relaţiile dintre România şi Ungaria au părut extrem de tensionate în aceste zile. Declaraţii dure la cele mai înalte niveluri diplomatice şi un schimb dur de replici între cele două ţări. „Războiul steagului" nu pare însă să fi stricat relaţiile foarte bune dintre preşedintele Traian Băsescu şi Viktor Orban. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Ponta: „Mitul cu Băsescu mare negociator a murit. Am pierdut 9 miliard... FOTO Viralul româno-maghiar din scandalul steagurilor: „nu vă lăsaţi m... EXCLUSIV Scrisoare de la Lucian Pintilie către Victor Rebengiuc: „Drag... Cei doi lideri s-au întâlnit în timpul negocierilor de la Bruxelles, iar discuţia dintre ei a fost una mai mult decât cordială. Preşedintele Traian Băsescu a fost surprins râzând cu poftă în timp ce se întreţinea cu premierul Ungariei, Viktor Orban. Înainte de a pleca la Brxuelles, premierul Victor Ponta i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să discute cu Viktor Orban. „Sunt sigur că cei doi se vor întâlni la Bruxelles", preciza Ponta. „Războiul steagului" pare să nu fi afectat relaţiile bune dintre Orban şi Băsescu. Preşedintele României a şi explicat de ce există o relaţie foarte bună între el şi Orban. În timpul campaniei pentru referendumul de suspendare, Viktor Orban a ieşit public şi le-a cerut maghiarilor să-l susţină pe Traian Băsescu. "Afirmaţia lui a părut a fi una în favoarea mea şi, tradiţional, eu şi Viktor Orban ne susţinem în alegeri. Şi eu am îndemnat românii din Ungaria, cetăţeni ungari de etnie românească să voteze FIDESZ-ul (Uniunea Civică Maghiară, afiliată PPE în Parlamentul European, n.red.) la alegerile trecute", explica Traian Băsescu în timpul campaniei pentru referendum. Tot atunci preşedintele a explicat de unde şi relaţia foarte bună dintre el şi Viktor Orban. "În plus, trebuie să recunosc, cu Viktor Orban am o relaţie şi în afara politicii, adică ţările noastre au avut amândouă probleme în pregătirea intrării în NATO, în pregătirea intrării în Uniunea Europeană şi ne-am sprijinit unii pe alţii", a precizat Băsescu. Atunci, maghiarii l-au sprijinit pe Traian Băsescu şi au boicotat masiv referendum din 29 iulie. În judeţele Harghita şi Covasna s-a înregistrat cea mai mică prezenţă din toată ţara. Un alt gest care a avut menirea de a-i apropia pe cei doi s-a petrecut chiar în ziua alegerilor din 9 decembrie. Constatând că maghiarii nu ies la vot şi UDMR riscă să nu intre în Parlament, Traian Băsescu a ieşit cu un mesaj public prin care îi chema pe maghiari la urne. Citeste mai mult: adev.ro/mhx3iw |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |