Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Mesagerul de Covasna
Anul şi data apariţiei: 02-08-2013
Tematica: problematica steagului secuiesc
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Titlul articolului: PPMT nu va depune plângere împotriva femeii care a ofensat steagul secuiesc
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.mesageruldecovasna.ro/stiri/ppmt-nu-va-depune-plangere-impotriva-femeii-care-a-ofensat-steagul-secuiesc/


Conducerea Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) a renunţat la intenţia de a depune plângere penală împotriva femeii care a ofensat steagul secuiesc la mitingul împotriva regionalizării organizat luna trecută la Sfântu Gheorghe.Preşedintele PPMT Sfântu Gheorghe, Nemes Elod a declarat ieri pentru AGERPRES că, la câteva zile după producerea incidentului, femeia s-a prezentat la sediul partidului pentru a-şi cere scuze, recunoscând că greşit. Nemes a precizat că femeia este de etnie maghiară, şi nu româncă aşa cum s-a crezut iniţial, iar în momentul în care a scuipat steagul secuiesc se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.„Femeia este din Sfântu Gheorghe şi are dublă cetăţenie româno-maghiară (...) La miting era atât de beată încât nici nu a putut vorbi. A venit la noi, şi-a cerut scuze, a spus că-i pare rău, că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat, dar că era supărată din motive personale, pentru că nu este ajutată de autorităţile locale, de udemerişti. Credea că ei au organizat manifestarea (...) Nu contează etnia, important e că femeia şi-a cerut scuze, că a recunoscut că a greşit şi nu vom mai depune plângere", a spus Nemes Elod.Mitingul a avut loc pe data de 20 iulie în municipiul Sfântu Gheorghe, iar la acesta au participat, potrivit organizatorilor, peste 1000 de oameni. Manifestanţii şi-au exprimat public dezacordul faţă de orice fel de proiect de regionalizare care ar putea separa judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, dar şi susţinerea pentru autonomia teritorială a celor trei judeţe. Potrivit unor martori oculari, în timpul manifestaţiei o femeie s-a apropiat de steagul secuiesc şi l-a scuipat, iar organizatorii au spus că vor sesiza Poliţia, cerând identificarea şi pedepsirea ei.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.