Căutare Numele cotidianului: Mesagerul de Covasna Cinci primării din judeţul Covasna au înlăturat steagul secuiesc de pe faţadele instituţiilor după ce au fost somate de Prefectură, iar alte cinci, care nu s-au conformat, au fost acţionate în judecată.Prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu, a declarat ieri, pentru AGERPRES, că primăriile localităţilor Covasna, Ghelinţa, Ojdula, Vârghiş şi Cernat i-au comunicat că au înlăturat steagurile secuieşti arborate ilegal. Acesta a mai spus că în cursul zilei de luni a acţionat în judecată Primăria oraşului Baraolt şi primăriile comunelor Lemnia şi Arcuş, cerând instanţei să dispună înlăturarea steagurilor secuieşti arborate pe sediile acestor instituţii. Marinescu a precizat că în luna mai a.c. alte două primării, cea a municipiului Târgu Secuiesc şi cea din Chichiş, au fost chemate în judecată pentru că au refuzat să înlăture steagul secuiesc.Prefectul Dumitru Marinescu a menţionat că a solicitat înlăturarea steagurilor secuieşti în baza Legii 75 şi HG 1157 privind arborarea Drapelului României, amintind că predecesorul său, Codrin Munteanu le-a transmis în prealabil tuturor primarilor din judeţ o circulară prin care i-a informat despre modul legal de arborare a drapelelor pe instituţiile publice.Potrivit legii, pe faţadele instituţiilor publice trebuie arborat în mod obligatoriu Drapelul României, dar alături pot fi postate steagul Uniunii Europene, precum şi însemnele unităţilor administrativ-teritoriale adoptate legal. Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale. Legea nu interzice minorităţilor naţionale să-şi folosească simbolurile naţionale în spaţiile publice, însă numai cu prilejul manifestărilor specifice acestora.Drapelele secuieşti au fost arborate de primării la îndemnul preşedintelui Consiliului judeţean Covasna, Tamas Sandor. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |