Căutare

Kelemen Hunor, 44 de ani, ales preşedinte al UDMR acum doi ani, crede că Titus Corlăţean, ministrul român de Externe, şi omologul său ungar, Janos Martony, puteau rezolva scandalul steagurilor Ţinutului Secuiesc în tăcere. Şefii celor două diplomaţii ar putea, de asemenea, negocia inclusiv principala revendicare a UDMR, autonomia Ţinutului Secuiesc, crede Kelemen Hunor, cu atât mai mult cu cât Constituţia Ungariei precizează că guvernele de la Budapesta trebuie să susţină aspiraţiile şi proiectele comunităţilor maghiare care nu trăiesc în Ungaria. Preşedintele UDMR socoteşte că în interiorul arcului guvernamental Crin Antonescu şi Dan Voiculescu sunt promotorii curentului naţionalist, în schimb Victor Ponta este „foarte corect, deschis, receptiv", „empatic" şi „responsabil". Cu toate acestea, „scandalul steagurilor" a început după ce noul prefect PSD de Covasna a cerut scoaterea steagului Ţinutului Secuiesc din încăperea în care avea loc învestirea sa, deşi acest steag este steagul judeţului şi, potrivit hotărârilor oficiale, poate fi arborat în locuri publice, cu atât mai mult cu cât există inclusiv o hotărâre judecătorească în acest sens.
Cine câştigă din acest război al steagurilor?
K.H.: Cei care nu vor o convieţuire paşnică între români şi maghiari. Este vorba despre ambele părţi: şi politicienii de la Budapesta folosesc această carte pentru a obţine la alegerile de anul viitor voturile maghiarilor din România, care au dublă cetăţenie. Este o abordare cinică şi din partea liderilor de la Budapesta, şi din partea celor de la Bucureşti.
Din ce spuneţi rezultă că principalii responsabili în acest conflict ar fi FIDESZ, partidul de dreapta aflat la putere în Ungaria, dar şi o parte din formaţiunile arcului guvernamental de la Bucureşti.
K.H.: Aşa este.
Există în ambele tabere guvernamentale politicieni care şi-au dezvăluit de mai multe ori înclinaţiile lor naţionaliste. Aţi încercat să staţi de vorbă cu ei pentru a dezamorsa eventualele tensiuni?
K.H.: Eu am stat de vorbă cu foarte multă lume atât în Ungaria, cât şi în România.
Şi cu Dan Voiculescu?
K.H.: Cu Dan Voiculescu mai puţin. Ultima discuţie pe care am avut-o cu el a fost anul trecut, imediat după alegeri, când el a fost folosit de către Crin Antonescu pe post de purtător de cuvânt şi a transmis acel mesaj: că se poate colabora cu UDMR doar în condiţiile în care noi am recunoaşte articolul 1 din Constituţie, dacă garantăm că nu depunem amendamente la viitorul proiect constituţional şi alte condiţii pe care noi nu le-am acceptat. Eu i-am spus atunci lui Voiculescu de ce, în calitate de cetăţean român, eu nu pot accepta din partea nimănui să-mi dea lecţii şi teste de loialitate pentru că şi eu, şi părinţii mei, şi bunicii mei, şi stră-stră bunicii mei am locuit aici, am contribuit la dezvoltarea acestei ţări, plătim taxe egale şi suntem egali, deci nu accept nici un fel de teste de loialitate.
Dar cu Crin Antonescu aţi deschis acest subiect?
K.H.: Am avut mai multe dis­cu­ţii cu Antonescu pe parcur­sul anilor şi de fiecare dată i-am spus că dacă se pregăteşte să ajungă la Cotroceni, fiindcă am înţeles că aceasta este ambiţia dumnealui, atunci ar trebui să ţină cont şi de această comunitate semnificativă care trăieşte în România şi de relaţiile interetnice. Toate calculele pe termen scurt pentru a obţine nişte voturi, care nu e sigur că vor merge către el, s-ar putea să fie păguboase fiindcă pe termen mediu şi lung va pierde mult mai mult. Deci am avut mai multe discuţii cu domnul Antonescu despre acest subiect după 2010-2011, când eu am observat că el deviază de pe drumul normalităţii.
Ce v-a răspuns Crin Antonescu în cursul acestor discuţii?
K.H.: Au fost unele discuţii mai bune, altele mai tensionate. N-aş vrea să intru eu în astfel de amănunte: poziţia mea era că orice om politic responsabil, mai ales dacă se consideră om de stat, trebuie să ţină cont de interesele fiecărui cetăţean, de interesele României, în general, iar unul dintre interesele României este să aibă relaţii armonioase între români şi maghiari, iar maghiarii să se simtă ca şi cum ar fi acasă, să nu aibă senzaţia că sunt cetăţeni de rangul doi sau că există formaţiuni politice care intenţionează să promoveze o politică de asimilare a lor. În rest, nu vă pot zice ce mi-a spus Antonescu între patru sau şase ochi, fiindcă au fost discuţii private, dar v-am explicat care a fost poziţia mea.
În ecuaţia dumneavoastră singurul „nevinovat" dintre liderii aflaţi la guvernare în România este Victor Ponta?
K.H.: N-aş folosi expresii ca „vinovat" sau „nevinovat", dar, din experienţa mea, Victor Ponta a evoluat foarte mult în ultimii ani şi a fost mereu deschis la propunerile şi problemele noastre. Tot timpul încearcă să găsim soluţii pe termen mediu sau lung, iar eu recunosc acest lucru, indiferent ce vor crede unii sau alţii: Ponta a fost cu noi foarte corect, deschis, receptiv şi, dacă pot să spun aşa, a demonstrat că poate fi empatic cu noi şi este responsabil când pregăteşte decizii şi când vrea să construiască ceva.
V-aţi dori o colaborare cu Victor Ponta şi PSD?
K.H.: În acest moment nu se pune problema: noi nu contăm, cum nu contează opoziţia, fiindcă arcul guvernamental are 70% şi poate lua orice decizie doreşte. Scopul meu este însă să am un dialog politic cu toţi liderii politici democratici.
Credeţi că excesele din mass-media în jurul „războiului steagurilor" Ţinutului Secuiesc ar putea alimenta tensiunile interetnice în aşa fel încât să ne întoarcem la ceea ce s-a întâmplat la începutul anilor 1990?
K.H.: Sper că nu. Cred că până la urmă vor înţelege toţi cei implicaţi că nu are nimeni de câştigat din aceste conflicte. Sper, în plus, că întâlnirile informale de la Bruxelles şi discuţiile neoficiale care au început între cele două părţi vor dezamorsa tensiunile.
Oficialii ungari, începând chiar cu ministrul de Externe, Janos Martony, au amintit în aceste zile din nou că Budapesta susţine autonomia Ţinutului Secuiesc. Astfel de declaraţii îi incomodează pe liderii UDMR în contextul actual?
K.H.: Pe mine nu mă incomodează. Budapesta a spus mereu acest lucru şi, de altfel, chiar Constituţia Ungariei menţionează că guvernele de la Budapesta trebuie să susţină aspiraţiile şi proiectele comunităţilor maghiare care nu trăiesc în Ungaria. Sigur, nu sunt prea fericit când liderii de la Budapesta fac declaraţii publice, mai ales că ei se află la guvernare şi pot discuta cu partea română în cadru formal, informal sau cum cred ei: la nivel înalt, la nivel diplomatic etc. Declaraţiile publice nu pot rezolva problemele, nu le-au rezolvat nici pe cele din Slovacia şi nu le vor rezolva nici pe cele ale maghiarilor din România.
Vreţi să spuneţi că ministrul Janos Martony ar putea să negocieze cu Titus Corlăţean.
K.H.: Sunt doi miniştri din două ţări europene şi, dacă au ceva de rezolvat şi vor să rezolve, se pot întâlni să facă acest lucru foarte repede la Bucureşti, la Budapesta, la Bruxelles sau chiar la mine în curte la ţară, la Cârţa, dacă vor.
Vreţi să spuneţi că inclusiv chestiunea autonomiei Ţinutului Secuiesc ar trebui să fie un punct de negociere între diplomaţii români şi maghiari şi chiar între miniştrii de Externe ai României şi Ungariei?
K.H.: Eu spun că până acum toate guvernele din Ungaria au susţinut ceea ce noi am considerat că este un deziderat politic pentru comunitatea maghiară şi că aceste lucruri pot fi discutate cu uşile închise, nu sub forma declaraţiilor publice.
Vedeţi posibilă obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc în următorii 10 ani?
K.H.: Nu ştiu dacă este vorba de 10 de ani sau de 100 de ani. Din 1990 până în 2013 foarte multe lucruri în mentalitatea colectivă a românilor şi maghiarilor s-au schimbat, dar mentalităţile se schimbă foarte încet. Trebuie să căutăm parteneri şi argumente, trebuie să demonstrăm că ceea ce vrem noi nu este împotriva românilor şi a României. Românii au încă impresia că vor pierde Ardealul, dar nu vrea nimeni să fure Ardealul, nici măcar o bucăţică, nici chiar Ţinutul Secuiesc aflat în mijlocul României. De aceea avem nevoie de răbdare, de deschidere şi de empatie: trebuie să simţi şi să recunoşti sensibilităţile partenerului, care s-au adunat pe parcursul secolelor. România nu va fi mai puţin puternică şi românii nu vor fi mai puţin fericiţi dacă maghiarii din România vor avea mai multe drepturi. Italienii, de exemplu, nu sunt mai puţin fericiţi fiindcă în Tirolul de Sud există o formă de autonomie pentru nemţii de acolo. Sunt şi alte exemple, dar acesta e cel mai apropiat de noi.
Se discută de aproape zece ani în Parlamentul României Legea Statutului Minorităţilor Naţionale, care ar prevede şi autonomia culturală.
K.H.: Nu văd nici o şansă în această perioadă, mai ales că nu am reuşit nici când eram la guvernare: e adevărat că era o majoritate foarte fragilă şi PDL a făcut un dans foarte interesant de altfel, iar mai înainte Guvernul Tăriceanu, deşi a trimis proiectul în Parlament, liberalii s-au răzgândit.
Dacă unul dintre cei doi mari actori ai USL s-ar retrage, UDMR ar accepta să participe la guvernare?
K.H.: Nu pot să răspund în acest moment. Fiecare formaţiune politică este în căutarea soluţiilor pentru a ajunge la guvernare. Acesta este un scop firesc şi normal în lumea politică, dar ce-am răspunde noi în această situaţie nu pot să vă spun acum.