Căutare Numele cotidianului: Gândul Asociaţia Cultural Creştină "Iustinian Teculescu" şi Consiliul Naţional al Elevilor au anunţat joi că sunt solidare cu elevii români de la Liceul "Korosi Csoma Sandor" din Covasna, unde recent a izbucnit un scandal din cauza unei adolescente care a purtat o bentiţă tricoloră. Astfel, în calitate de reprezentat al comunităţii româneşti din oraşul Covasna, conducerea Asociaţiei a arătat că "simte şi înţelege semnificaţia profundă a evenimentelor petrecute la Grupul Şcolar <<Korosi Csoma Sandor>>", precizând că "este solidară cu elevii culpabilizaţi pentru purtarea tricolorului românesc, acuzaţi de către unii reprezentanţi oficiali ai şcolii pentru denigrare şi prejudiciu de imagine", relatează Agerpres. De asemenea, Consiliul Naţional al Elevilor a luat atitudine, considerând că "este inadmisibil ca într-un liceu din România o elevă de clasa a IX-a să fie mustrată, jignită, pusă la colţ şi ameninţată de către colegii ei care aparţin unei minorităţi naţionale, profesorul diriginte şi chiar conducerea şcolii pentru faptul că a <<îndrăznit>> să poarte o banderolă cu tricolorul României! De asemenea, este jignitor faptul că pe teritoriul României, cetăţenii români de etnie română sunt persecutaţi pentru că promovează însemnele naţionale garantate de către Constituţie şi de idealurile revoluţiei din 1989." Potrivit Iuliei Miron, preşedintele Consiliului, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul pentru Combatere a Discriminării vor fi sesizate în legătură cu "comportamentul nejusticat şi illegal" al cadrelor didactice şi al elevilor maghiari din instituţia de învăţămând respectivă. Sabina Elena a venit la şcoală, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cu o bentiţă în culorile steagului românesc, în timp ce restul colegilor purtau cocarde în culorile drapelului maghiar. Acest gest i-a adus nu doar jigniri din partea colegilor şi a profesorilor, dar şi ameninţări cu moartea. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |