Căutare Numele cotidianului: Mesagerul de Covasna Conducerea Liceului „Korosi Csoma Sandor" din Covasna, un liceu mixt cu predare în limbile română şi maghiară, spune că nu se pune problema sancţionării elevilor care au purtat la şcoală bentiţe în culorile drapelului naţional al României. Directorul adjunct al liceului, prof. Claudia Vlad a declarat ieri, pentru AGERPRES, că în cursul zilei va avea loc o şedinţă a Consiliului profesoral în cadrul căreia se va discuta această problemă şi se vor stabili o serie de măsuri pentru a detensiona situaţia creată după ce pe data de 15 martie, când s-a sărbătorit Ziua maghiarilor de pretutindeni, câţiva elevi români din clasa a IX-a au venit la şcoală cu bentiţe în culorile tricolorului românesc şi au continuat să le poarte şi în zilele următoare. Gestul lor a fost perceput drept provocator de către unii dintre colegii maghiari, iar una dintre eleve, a cărei poză a fost postată pe Facebook, a primit ameninţări cu moartea.Prof. Claudia Vlad a menţionat că elevii ar putea fi sancţionaţi cel mult pentru că nu au respectat regulamentul şcolii şi au făcut fotografii pe care le-au postat pe site-ul de socializare, dar nicidecum pentru că au purtat astfel de bentiţe.„Nu este vorba despre o comisie de disciplină, nu ne adunăm ca să sancţionăm (...) Azi va fi o şedinţă a Consiliului profesoral pentru a găsi împreună o soluţie. În şcoala aceasta sunt 1300 de elevi români, maghiari şi romi, iar datoria noastră este să garantăm securitatea şi integritatea tuturor (...) Una dintre eleve a venit şi astăzi cu bentiţa şi n-o să-i spună nimeni să nu poarte tricolorul. (...) Dar avem un regulament, iar ceea ce li se poate reproşa e că au făcut poze în clasă şi le-au postat pe Facebook", a spus Claudia Vlad.Aceasta a avansat ideea că în următoarele două săptămâni se vor face ore de dirigenţie pentru educarea tinerilor în spiritul toleranţei şi respectului interetnic, iar în paralel se vor organiza şi şedinţe cu părinţii la fiecare clasă pentru a le cere să se implice şi ei în acest demers.Conducerea Liceului „Korosi Csoma Sandor" a menţionat că în şcoală au fost organizate în permanenţă proiecte şi acţiuni mixte şi nu au avut loc niciodată incidente interetnice, dar, după cum se vede, copiii reacţionează la „stimuli" exteriori.Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, Kerestzely Irma a catalogat gestul tinerilor drept unul „teribilist" şi a spus că, în virtutea autonomiei şcolare, orice măsură disciplinară este luată la nivelul conducerii unităţilor de învăţământ.Elevii români implicaţi în acest caz susţin că au fost chemaţi zilele trecute la direcţiune, unde li s-a reproşat că „instigă" şi „strică imaginea şcolii". De asemenea, susţin că au fost huiduiţi şi jigniţi de unii colegi maghiari şi că „povestea este mai veche", respectiv din decembrie anul trecut, când unii dintre aceştia s-au afişat în public de Ziua Naţională a României cu tricouri cu harta Ungariei Mari şi cu steaguri ungureşti. (Oana Mălina Negrea/AGERPRES )Poziţia Asociaţiei Cultural Creştine „Iustinian Teculescu" Într-o adresă transmisă către redacţia noastră de Asociaţia Cultural Creştină „Iustinian Teculescu", sub semnătura preşedintelui preot Măciucă Ioan Ovidiu, se arată: „Asociaţia Cultural Creştină Iustinian Teculescu, în calitate de reprezentant al comunităţii româneşti din oraşul Covasna, simte şi înţelege semnificaţia profundă a evenimentelor petrecute la Grupul Şcolar Korosi Csoma Sandor Covasna, şi declară că este solidară cu elevii culpabilizaţi pentru purtarea tricolorului românesc în data de 15 martie 2013, acuzaţi de către unii reprezentanţi oficiali ai şcolii pentru denigrare şi prejudiciu de imagine. Considerăm că aceştia nu se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse, acesta fiind doar un pretext de hiperbolitare şi exacerbare mediatică." |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |