Căutare Numele cotidianului: Mesagerul de Covasna Conducerea Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FRCHM) se solidarizează cu Sabina, eleva de la liceul „Korosi Csoma Sandor" din staţiunea Covasna care a fost culpabilizată pentru că a purtat la şcoală o banderolă tricoloră, şi consideră că acest incident este „rodul antiromânismului propagat de extremiştii maghiari". Într-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES, conducerea Forumului condamnă „agresiunea psihică şi morală" la care a fost supusă Sabina şi apreciază că situaţia creată la acest liceul este „rodul" educaţiei pe care tineretul maghiar din România o primeşte zi de zi de la „lideri maghiari şovini, din şcoli, biserică şi administraţie" care cultivă intoleranţa faţă statul român şi însemnele naţionale.„Graba cu care lideri maghiari din România şi din Ungaria acţionează pentru autonomie teritorială etnică în zonă, procedeele de manipulare pe care le folosesc prin incitarea contra românilor duce la astfel de atitudini care contravin normelor de convieţuire din statele membre ale Uniunii Europene", se arată în comunicatul de presă.Liderii Forumului solicită Ministerului Educaţiei să demită din funcţie pe inspectorul şcolar general Keresztely Irma, care a catalogat gestul Sabinei drept unul „teribilist" şi „copilăresc" şi cere autorităţilor statului să sancţioneze pe toţi cei care propagă ura pe motive etnice în şcoli, descurajează apropierea copiilor maghiari de copiii români şi lipsa de respect faţă de statul român şi simbolurile naţionale.„Cerem instituţiilor abilitate ale statului român să tragă la răspundere pe toţi cei care propagă ura, intoleranţa şi şovinismul antiromânesc. Nu mai trebuie trecute cu vederea gesturi precum cele ale elevilor maghiari din Covasna, care în decembrie anul trecut, s-au afişat în public de Ziua Naţională a României cu tricouri cu harta Ungariei Mari şi cu steaguri ungureşti. Forumul Civic îşi exprimă solidaritatea cu Sabina Elena şi considerăm că în România nu poate fi nimeni agresat pentru purtarea simbolului statal românesc, înscris în Constituţia României. Adresăm felicitări Sabinei şi colegilor ei pentru patriotismul lor curat şi pentru demnitatea cu care ştiu să-şi manifeste public ataşamentul faţă de simbolurile şi valorile naţionale", se arată în comunicat.Trei elevi români de la Liceul „Korosi Csoma Sandor" din Covasna au venit pe data de 15 martie, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, cu însemne tricolore la şcoală, iar ulterior Sabina a continuat să poarte banderola pe cap şi în zilele următoare. Acest gest a fost considerat provocator de profesori şi unii colegi maghiari, care i-au huiduit, iar Sabina a fost ameninţată cu moartea pe Facebook de către o persoană din afara şcolii.Poliţia a demarat cercetări în acest caz, iar în cursul dimineţii de vineri o echipă de la Ministerul Educaţiei a venit la liceul din Covasna pentru a investiga acest caz. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |