ANEXĂ

8.REGULAMENTUL NR. 12*

pentru aplicarea Legii nr. 86

Adoptat: 10 septembrie 1945, la Bucureşti (Decretul nr. 2760 din 10 septembrie 1946).

Text: Monitorul Oficial nr. 218 din 20 septembrie 1946.

CAPITOLUL I
Dispoziţiuni generale

ARTICOLUL I (Art. 1 din Statut)

Toţi cetăţenii români sînt egali în faţa legii.

Cetăţenii români fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă, religie, naştere sau clasă socială, se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice şi aceleaşi îndatoriri.

ARTICOLUL II (Art. 2 din Statut)

Se interzice cercetarea originei etnice a cetăţenilor români, în vederea stabilirii situaţiunii lor juridice.

Toţi cetăţenii români care prin eroare sau greşită interpretare a unor dispoziţiuni din trecut, sînt consideraţi ca aparţinând unei naţionalităţi, alta decât cea căreia aparţin în realitate şi care au interesul să-şi precizeze adevărata lor naţionalitate (origine etnică în concepţia rasială din trecut), vor putea cere stabilirea situaţiunii lor juridice, potrivit art. 2, lit. d, al. 3, din Legea nr. 629 din 6 august 1945 şi regulamentul acelei legi.

ARTICOLUL III (Art. 3 din Statut)

Deosebirea de rasă, naţionalitate, limbă sau religie, nu poate constitui, pentru nici un cetăţean român, o piedică în dobândirea şi folosirea drepturilor civile şi politice în admiterea în funcţiuni publice ori în exercitarea vreunei meserii sau profesiuni.

Orice amestec din partea autorităţilor publice, în scopul îngrădirii exerciţiului acestor drepturi, este interzis.

ARTICOLUL IV (Art. 4 din Statut)

Statutul garantează tuturor cetăţenilor români, fără deosebire de rasă, naţionalitate sau limbă, libertatea şi egalitatea de tratament în drept şi în fapt, în faţa autorităţilor publice de orice fel.

Stabilirea de privilegii sau îngrădirea directă ori indirectă a drepturilor cetăţenilor români pe temeiul vreunuia din considerentele enumerate la art. 1, precum şi propovăduirea exclusivismului, urei sau dispreţului de rasă, religie ori naţionalitate, se pedepsesc potrivit dispoziţiunilor Legii nr. 630 din 6 august 1945.

Autorităţile sînt obligate a interveni ori de câte ori se încearcă nesocotirea acestor dispoziţiuni de către organe oficiale sau persoane particulare.

ARTICOLUL V (Art. 5 din Statut)

Subsecretariatul de Stat la Naţionalităţilor este, potrivit legilor de organizare şi dispoziţiunilor Legilor nr. 86 din 7 februarie 1945 şi nr. 629 din 6 august 1945, autoritatea ierarhică administrativă supremă pentru rezolvarea problemelor în legătură cu aplicarea Statutului Naţionalităţilor.

ARTICOLUL VI (Art. 6 din Statut)

Orice cetăţean român este liber îndreptăţit a-şi stabili naţionalitatea şi limba sa maternă, în cadrul potrivit prevederilor Legii nr. 629 din 6 august 1945 şi regulamentul ei.

CAPITOLUL II
Dispoziţiuni generale

Secţia I
Dispoziţiuni privitoare la limbă

ARTICOLUL VII (Art. 6 din Statut)

Limba oficială a Statului este limba română. Limba oficială va fi folosită, în mod corect, de toţi cetăţenii ţării.

Folosirea limbei oficiale este obligatorie pentru toate serviciile publice, cu înlesnirile prevăzute în prezentul regulament.

ARTICOLUL VIII (Art. 6 din Statut**)

Limba oficială a Statului va fi folosită în toate lucrările interioare şi exterioare ale autorităţilor (procese-verbale, constatări, încheieri, hotărâri, sigilii, registre, imprimate sau operaţiuni scriptice de orice natură), precum şi în corespondenţa de orice fel dintre autorităţile de pe întreg cuprinsul ţării.

ARTICOLUL IX (Art. 7 din Statut)

Naţionalităţile conlocuitoare sînt libere de a folosi în relaţiunile particulare orice limbă, fără nici o restricţie.

ARTICOLUL X (Art. 7 din Statut)

În materie de comerţ şi industrie, relaţiunile verbale şi corespondenţa particulară scrisă se poate face în orice limbă. De asemenea registrele comerciale şi scriptele de orice fel, vor fi ţinute în limba naţionalităţii respective, fără nici o restricţiune de nici o natură.

ARTICOLUL XI (Art. 7 din Statut)

Firmele comerciale particulare vor putea fi scrise în oricare din limbile naţionalităţilor conlocuitoare.

ARTICOLUL XII (Art. 7 din Statut)

În relaţiunile particulare privind cultul, întrebuinţarea oricărei limbi este la libera alegere a naţionalităţilor conlocuitoare.

ARTICOLUL XIII (Art. 7 din Statut)

Conţinutul corespondenţei particulare va putea fi scris, fără restricţiuni, în limba naţionalităţii conlocuitoare sau în orice altă limbă.

Numele localităţii destinatarului şi a expeditorului, precum şi strada şi numărul vor fi scrise pe plicul corespondenţei particulare, în mod citeţ, în limba română, cu denumirea oficială şi cu litere latine. În cazul când corespondenţa este adresată unei autorităţi, denumirea oficială a autorităţilor va trebui să fie scrisă în limba română.

ARTICOLUL XIV (Art. 8 din Statut)

Scriptele înaintate judecătoriilor şi tribunalelor, în conformitate cu art. 8 din Statutul Naţionalităţilor, vor putea fi scrise, în limba maternă a părţii respective şi vor fi traduse în limba oficială a Statului de către traducătorii juraţi ai Ministerului de Justiţie, potrivit dispoziţiunilor Legii nr. 536 din 12 iulie 1945.

ARTICOLUL XV (Art. 8 din Statut)

Lucrările de administraţie interioare ale judecătoriilor şi tribunalelor, precum şi actele de procedură, jurnalele, sentinţele, deciziunile, precum şi orice alte hotărâri şi scripte ajutătoare, vor fi întocmite şi ţinute în limba oficială a Statului.

ARTICOLUL XVI (Art. 8 din Statut)

Audierea părţilor, martorilor şi informatorilor în limba lor maternă se va face ori de câte ori aceştia o vor cere.

ARTICOLUL XVII (Art. 8 din Statut)

Reprezentanţii autorităţilor publice, precum şi avocaţii şi ceilalţi auxiliari ai justiţiei, nu se pot prevala de înlesnirile prevăzute de articolul 8 din Statut, privitoare la utilizarea limbei materne.

ARTICOLUL XVIII (Art. 9 din Statut)

Până la publicarea unui nou recensământ oficial, Ministerul Justiţiei stabileşte pe baza recensământului anului 1930 sau a datelor demografice oficiale ulterioare, tribunalele şi judecătoriile ale căror circumscripţii au cel puţin 30 la sută populaţie de limbă maternă, alta decât cea română.

ARTICOLUL XIX (Art. 10 din Statut)

Autorităţile comunale şi judeţene în a căror circumscripţie teritorială, potrivit ultimului recensământ, numărul cetăţenilor de limbă maternă comună, alta decât cea română, este de cel puţin 30 la sută din totalul locuitorilor acelei circumscripţii, sunt obligate a accepta orice fel de scripte din partea locuitorilor ce formează cota de 30 la sută, în limba lor maternă, fără a pretinde ca aceştia să prezinte şi o traducere în limba oficială a Statului.

Ori de câte ori cererile introduse la autorităţile comunale şi judeţene vor fi înaintate spre rezolvare altor autorităţi publice decât cele prevăzute la alineatul precedent, ele vor fi însoţite de o traducere în limba oficială a Statului, făcută de autoritatea unde a fost depusă cererea.

Modalităţile traducerii petiţiilor în limba oficială se stabilesc de către Ministerul Afacerilor Interne.

ARTICOLUL XX (Art. 10 din Statut)

Autorităţile prevăzute la articolul precedent sînt obligate a se pronunţa asupra scriptelor înaintate, în limba maternă a petiţionarului, de asemenea sunt obligate să asculte partea în limba ei maternă.

ARTICOLUL XXI (Art. 10 din Statut)

În consiliile comunale şi judeţene membrii aleşi sau de drept reprezentând naţionalităţile cu un procentaj de cel puţin 30 la sută din totalul populaţiei comunei sau judeţului respectiv, vor putea lua cuvântul în limba lor maternă.

ARTICOLUL XXII (Art. 11 din Statut)

Ministerul Afacerilor Interne va stabili, până la publicarea unui nou recensământ oficial, în baza recensământului din anul 1930 sau a datelor demografice oficiale ulterioare, comunele şi judeţele cu procentajul prevăzut de articolul precedent.

ARTICOLUL XXIII (Art. 12 din Statut)

Magistraţii şi funcţionarii instanţelor şi autorităţilor administrative prevăzute de art. 9 şi 11 din Statutul Naţionalităţilor, vor trebui să cunoască şi limba naţionalităţilor respective şi vor fi recrutaţi de preferinţă din sânul acestor naţionalităţi.

ARTICOLUL XXIV (Art. 13 din Statut)

Numele localităţilor din ţară, înserate în ziare sau publicaţii de orice fel, vor fi indicate în limba oficială a Statului.

În ziarele sau publicaţiile perioade ce apar în altă limbă decât cea română, numele localităţilor din ţară vor fi indicate şi în limba română.

ARTICOLUL XXV (Art. 14 din Statut)

Numele de familie al fiecărui cetăţean va trebui să fie scris în registrele şi actele de stare civilă, cu respectarea întocmai a formei şi ortografiei originale, dovedite cu actele oficiale personale ale celui interesat. Numele de botez, care nu are echivalent recunoscut în limba română trebuie scris cu ortografia neschimbată a limbii naţionale respective.

ARTICOLUL XXVI (Art. 14 din Statut)

Numele patronimice schimbate, traduse sau denaturate în orice mod, în baza legiuirilor, ordinelor administrative sau oricăror alte dispoziţiuni, fie chiar şi din eroare sau necunoaşterea limbii naţionalităţii respective, vor putea fi rectificate în forma lor originală, la cererea celor interesaţi, potrivit dispoziţiunilor legale în vigoare.

ARTICOLUL XXVII (Art. 15 din Statut)

Numele străzilor în comunele cu cel puţin 30 la sută populaţie de altă limbă maternă decât cea română, se vor indica şi în această limbă, prin traducerea exactă din limba română.

Prin stradă se înţelege orice cale de comunicaţie sau de acces public (şosea, bulevard, cale, stradelă, intrare, fundătură, etc.).

ARTICOLUL XXVIII (Art. 16 din Statut)

Orice funcţionar public este obligat să cunoască limba oficială a Statului. Prin cunoaşterea limbei oficiale se înţelege posedarea ei în mod corect şi curent, atât verbal, cât şi în scris.

Funcţionarii publici, de orice categorie, numiţi în baza diplomelor sau certificatelor eliberate de instituţii de învăţământ recunoscute de Statul Român, nu vor putea fi supuşi sub nici un motiv vreunui examen de limba română.

ARTICOLUL XXIX (Art. 17 din Statut)

Legile intervenite de la 23 August 1944, precum şi regulamentele lor de aplicare, vor fi traduse în colecţie oficială în limbile acelor naţionalităţi conlocuitoare, care reprezintă cel puţin 5 la sută din populaţia totală a ţării, conform ultimului recensământ.

Regulamentele, ordonanţe şi comunicatele autorităţilor locale se vor publica şi în limba naţionalităţilor conlocuitoare care constituiesc cel puţin 30 la sută din populaţia judeţului sau localităţii respective.

Secţia ll-a

Dispoziţiuni privitoare la învăţământ

ARTICOLUL XXX (Art. 18 din Statut)

Statul Român asigură învăţământul în limba maternă prin şcolile de Stat primare, secundare şi superioare pentru naţionalităţile conlocuitoare care posedă un număr suficient de şcolari solicitanţi şi cu excepţia localităţilor unde şcolile particulare confesionale corespund acestei necesităţi. Corpul didactic în şcolile de Stat sau secţiile lor, de altă limbă decât cea română, va fi recrutat de preferinţă din naţionalitatea respectivă.

ARTICOLUL XXXI (Art. 19 din Statut)

Dispoziţiunile ce se aplică şcolilor particulare confesionale româneşti din Ardeal, se aplică şi şcolilor particulare confesionale ale naţionalităţilor.

ARTICOLUL XXXII (Art. 20 din Statut)

La examene, inclusiv bacalaureatul, atât în şcolile de Stat sau secţiile lor de altă limbă decât cea română, cât şi în şcolile particulare confesionale ale naţionalităţilor respective, elevii vor fi examinaţi în limba în care li s-au predat materiile, în afară de cazul că însuşi elevul doreşte să fie examinat în limba română.

ARTICOLUL XXXIII (Art. 21 din Statut)

Şcolile particulare confesionale ale naţionalităţilor, se vor bucura de acelaşi sprijin material al Statului ca şi şcolile particulare confesionale româneşţi din Ardeal.

ARTICOLUL XXXIV (Art. 18–22 incl. din Statut)

Aplicarea dispoziţiunilor din prezenta secţiune se va face de către Ministerul Educaţiei Naţionale, în conformitate cu legile, regulamentele şi deciziunile respective.

Secţia III-a

Dispoziţiuni privitoare la culte

ARTICOLUL XXXV (Art. 23 din Statut)

Cultele recunoscute îşi administrează bunurile lor potrivit statutelor sau actelor de fundaţiune conform legii asupra regimului general al cultelor.

ARTICOLUL XXXVI (Art. 24 din Statut)

Cultele recunoscute de Stat sînt supuse în mod exclusiv controlului Ministerului Cultelor. Autorităţile Administrative vor putea interveni în chestiunile religioase, numai în executarea unui ordin primit din partea Ministerului Cultelor, cu excepţia cazurilor în care ar fi interesate ordinea publică sau bunele moravuri.

ARTICOLUL XXXVII (Art. 24 din Statut)

Supravegherea şi controlul cultelor nerecunoscute de Stat, se vor exercita de Ministerul Cultelor şi de organele însărcinate cu păstrarea ordinei de Stat.

ARTICOLUL XXXVIII (Art. 24 din Statut)

Împiedicarea sau tulburarea exerciţiului vreunui cult recunoscut, sau învrăjbirea confesională, se pedepsesc potrivit prevederilor codului penal şi ale Legii nr. 630 din 6 August 1945, privitoare la stabilirea şi sancţionarea unor infracţiuni la Statutul Naţionalităţilor.

ARTICOLUL XXXIX (Art. 25 din Statut)

Preoţii cultelor recunoscute la pregătirea egală şi grade ierarhice egale, vor fi în mod egal salarizaţi, întrucât confesiunea lor va reprezenta numărul de credincioşi prevăzut de legea regimului cultelor pentru a se bucura de sprijinul material al Statului.

CAPITOLUL III
Dispoziţiuni finale şi transitorii

ARTICOLUL XL (Art. 26 din Statut)

Aplicarea dispoziţiunilor cuprinse în art. 26 din Statulul Naţionalităţilor se va face de către Ministerul Justiţiei.

* Regulamentul a apărut numerotat greşit (Nr. 11) în Monitorul Oficial. Textul regulamentului a fost corectat conform rectificării apărute în Monitorul Oficial nr. 346 din 23 octombrie 1945.

** Organele Institutului Central de Statistică sînt obligate a înregistra cu prilejul oricăror operaţiuni statistice sau de recensământ, datele şi declaraţiile de alegere de naţionalitate, comunicate de cetăţenii români, potrivit dispoziţiunilor legii mai sus menţionate şi regulamentului de aplicare.