12.TRATATUL DE PACE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI PUTERILE
ALIATE ŞI ASOCIATE*

Adoptat: 10 februarie 1947, la Paris.

Text: Arhivele Statului, Bucureşti, fond Casa Regală, dosar 4/1947, f. 1–16; Monitorul Oficial nr. 199 din 30 august 1947 (ratificat prin Legea nr. 304 din 25 august 1947, promulgată prin Decretul nr. 1786 din 25 august 1947); Ministerul Afacerilor Străine, Bucureşti, 1947; Şt. Lache, Gh. uţui, “România şi Conferinţa de pace de la Paris din 1946”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 324–340.

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Australia, Republica Sovietică Socialistă a Bielorusiei, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă. Republica Sovietică Socialistă a Ucrainei şi Uniunea Sud-Africană, ca state aflate în război cu România şi care au purtat în mod activ războiul împotriva statelor europene inamice cu forţe militare importante, desemnate în cele ce urmează cu numele de “Puterile Aliate şi Asociate”, de o parte, şi România, de o parte;

Având în vedere că România, care a încheiat o alianţă cu Germania hitleristă şi a participat, alături de ea, la războiul împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, a Regatului Unit, a Statelor Unite ale Americii şi a altor Naţiuni Unite, poartă partea sa de răspundere în acest război;

Având în vedere însă că la 24 august 1944 România a încetat toate operaţiunile militare împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, s-a retras din Războiul contra Naţiunilor Unite şi a rupt relaţiile cu Germania şi sateliţii ei şi că, după ce a încheiat la 12 septembrie 1944 un armistiţiu cu guvernele Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii, lucrând în interesul Naţiunilor Unite, ea a participat activ la războiul împotriva Germaniei;

Având în vedere că Puterile Aliate şi Asociate şi România sunt doritoare să încheie un Tratat de pace care să reglementeze, în conformitate cu principiile de justiţie, chestiunile aflate încă în suspensie de pe urma evenimentelor amintite mai sus, şi să constituie baza unor relaţiuni amicale între ele, îngăduind astfel Puterilor Aliate şi Asociate să sprijine cererea României de a deveni membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi de a adera la orice convenţiune încheiată sub auspiciile Naţiunilor Unite;

Pentru aceste motive, au căzut de acord să proclame încetarea stării de război şi să încheie în acest scop Tratatul de pace de faţă, desemnând, în consecinţă, pe plenipotenţiarii subsemnaţi care, după ce au prezentat deplinele lor puteri, găsite în bună şi cuvenită formă, s-au înţeles asupra dispoziţiunilor ce urmează:

PARTEA I

FRONTIERE

ARTICOLUL 1

Frontierele României, indicate în harta anexată Tratatului de faţă (Anexa I), vor fi cele care erau în fiinţă la 1 ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno-ungare, care este definită în articolul 2 al Tratatului de faţă.

Frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940 şi cu Acordul sovieto-cehoslovac din 29 iunie 1945.

ARTICOLUL 2

Hotărârile sentinţei de la Viena din 30 august 1940 sunt declarate nule şi neavenite. Frontiera dintre România şi Ungaria este restabilită prin articolul de faţă astfel cum exista la 1 ianuarie 1938.

PARTEA II

CLAUZE POLITICE

SECŢlUNEA l

ARTICOLUL 3

România va lua toate măsurile necesare pentru a asigura tuturor persoanelor de sub jurisdicţia română, fără deosbire de rasă, de sex, de limbă sau religie, folosinţa drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, libertatea presei şi de publicare, libertatea cultului, libertatea de opinie politică şi de întrunire publică.

2. România se obligă, de asemenea, ca legile în vigoare în România să nu stabilească sau să nu implice, în conţinutul sau în aplicarea lor, vreo discriminare între persoane de cetăţenie română, pe temeiul rasei, sexului, limbii sau religiei lor, fie în ce priveşte persoana lor, bunurile, interesele comerciale, profesionale sau civile, fie în orice altă materie.

ARTICOLUL 4

România, care, în conformitate cu Convenţiunea de armistiţiu, a luat măsuri pentru eliberarea, fără deosebire de cetăţenie şi naţionalitate, a tuturor persoanelor deţinute din cauza activităţii lor în favoarea Naţiunilor Unite sau din cauza simpatiei lor pentru aceasta sau din cauza originii lor rasiale şi pentru abrogarea legislaţiei discriminatorii şi a restricţiunilor impuse prin ea, va completa aceste dispoziţiuni, nu va lua în viitor nici o măsură şi nu va edicta lege care ar fi incompatibilă cu scopurile enunţate în acest articol.

ARTICOLUL 5

România, care, în conformitate cu Convenţiunea de armistiţiu a luat măsuri pentru dizolvarea tuturor organizaţiunilor de tip fascist pe teritoriul român, fie ele politice, militare sau paramilitare, precum şi a altor organizaţiuni făcând o propagandă ostilă Uniunii Sovietice sau oricăreia dintre celelalte Naţiuni Unite, nu va îngădui în viitor existenţa şi activitatea unor organizaţiuni de această natură care au drept scop lipsirea poporului de drepturile sale democratice.

ARTICOLUL 6

1. România va lua toate măsurile necesare pentru a asigura arestarea şi predarea în vederea judecării a:

a) persoanelor acuzate de a fi comis crime de război şi crime contra păcii sau umanităţii, de a le fi ordonat sau de a fi contribuit la făptuirea lor;

b) cetăţenilor oricărei Puteri Aliate sau Asociate acuzaţi de a fi violat legile lor naţionale prin trădare sau colaborare cu inamicul în timpul războiului.

2. La cererea guvernului Naţiunilor Unite interesate, România va pune de asemenea la dispoziţie, ca martori, persoanele de sub jurisdicţia sa, a căror mărturie este necesară pentru judecarea persoanelor vizate prin paragraful 1 al acestui articol.

3. Orice dezacord privitor la aplicarea dispoziţiunilor paragrafelor 1 şi 2 ale acestui articol va fi supus de oricare dintre guvernele interesate şefilor Misiunilor diplomatice din Bucureşti ale Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii, care vor cădea de acord cu privire la acea dificultate.

SECŢIUNEA II

ARTICOLUL 7

România se obligă să recunoască deplina valoare a Tratatelor de pace cu Italia, Bulgaria, Ungaria şi Finlanda, precum şi a altor acorduri sau aranjamentele care au fost sau vor fi încheiate de Puterile Aliate şi Asociate cu privire la Austria, Germania şi Japonia în vederea restabilirii păcii.

ARTICOLUL 8

Starea de război dintre România şi Ungaria va lua sfârşit la data intrării în vigoare a Tratatului de pace de faţă şi a Tratatului de pace dintre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Austrialia, Republica Sovietică Socialistă a Bielorusiei, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Republica Sovietică a Ucrainei, Uniunea Sud-Africană şi Republica Federativă Populară a lugoslaviei, de o parte, şi Ungaria, de altă parte.

ARTICOLUL 9

România se obligă să accepte toate aranjamentele care au fost sau ar putea fi încheiate pentru lichidarea Societăţii Naţiunilor şi a Curţii Permanente de Justiţie Internaţională.

ARTICOLUL 10

1. Fiecare Putere Aliată sau Asociată va notifica României în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, tratatele sale bilaterale dinainte de război, cu România, pe care doreşte să le menţină sau să le repună în vigoare. Dispoziţiunile care nu ar fi în conformitate cu Tratatul de faţă vor fi suprimate din Tratatele sus-menţionate.

2. Toate tratatele de acest fel, notificate după cum s-a arătat, vor fi înregistrate la Secretariatul Organizaţiunii Naţiunilor Unite în conformitate cu articolul 102 din Charta Naţiunilor Unite.

3. Toate tratatele de acest fel, care nu vor fi fost notificate în modul arătat, vor fi socotite ca abrogate.

(...)

PARTEA V

REPARAŢIUNI ŞI RESTITUIRI

ARTICOLUL 22

1. România va despăgubi Uniunea Sovietică pentru pierderile cauzate ei prin operaţiuni militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic însă ţinând seama de faptul că România nu numai că s-a retras din războiul împotriva Naţiunilor Unite, dar a declarat război Germaniei şi a dus efectiv război contra acesteia, s-a convenit că reparaţiunile pentru pierderile de mai sus nu vor fi efectuate de România în întregime, ci numai în parte, anume pentru o valoare de 300 000 000 dolari U.S.A., plătibili în decurs de opt ani de la 12 septembrie 1944, în bunuri (produse petrolifere, cereale, lemn, vase maritime şi fluviale, utilaj divers şi alte mărfuri).

2. Baza de calcul pentru reglementarea prevăzută în acest articol va fi dolarul Statelor Unite la paritatea lui aur la data semnării Convenţiunii de armistiţiu, adică 35 dolari pentru o unicie de aur.

ARTICOLUL 23

1. România acceptă principiile Declaraţiei Naţiunilor Unite din 5 ianuarie 1943 şi va restitui bunurile ridicate din teritoriul vreunuia dintre Naţiunile Unite.

2. Obligaţiunea de restituire se aplică tuturor bunurilor identificabile aflate în prezent în România şi care au fost ridicate cu forţa sau prin constrângere de pe teritoriul vreunuia dintre Naţiunile Unite de către vreuna din Puterile Axei, oricare ar fi fost tranzacţiile ulterioare prin care deţinătorul actual al unui asemenea bun şi-a asigurat posesiunea lui.

3. Guvernul îndreptăţit la restituire şi guvernul român vor putea încheia acorduri care vor înlocui dispoziţiunile articolului de faţă.

4. Guvernul român va restitui în bunăstare bunurile menţionate în acest articol şi, în legătură cu aceasta, va acoperi toate cheltuielile de lucru, materiale şi transport în România.

5. Guvernul român va coopera cu Naţiunile Unite la căutarea si restituirea bunurilor supuse restituirii în baza articolului de faţă şi va face pe cheltuiala sa înlesnirile necesare.

6. Guvernul român va lua măsurile necesare în vederea restituirii bunurilor vizate prin articolul de faţă deţinute în vreun stat terţ de către persoane supuse jurisdicţiunii române.

7. Cererile pentru restituirea bunurilor vor fi prezentate guvernului român de către guvernul statului de pe teritoriul căruia au fost ridicate bunurile, înţelegându-se că materialul rulant va fi considerat ca luat de pe teritoriul căruia îi aparţinea la origine. Termenul în care vor putea fi prezentate aceste cereri va fi de şase luni de la intrarea în vigoare a Tratatului de faţă.

8. Sarcina de a identifica bunurile şi de a dovedi proprietatea va incumba guvernului care face cererea, iar sarcina de a dovedi că bunul nu a fost ridicat cu forţa sau prin constrângerea va incumba guvernului român.

PARTEA VI

CLAUZE ECONOMICE

ARTICOLUL 24

1. În măsura în care nu a procedat încă la asemenea măsuri, România va restabili toate drepturile şi interesele legale în România ale Naţiunilor Unite şi ale cetăţenilor acestora, astfel cum ele existau la 1 septembrie 1939 şi va restitui acestor Naţiuni Unite şi cetăţenilor lor toate bunurile care le aparţineau în România, inclusiv vasele, în starea în care se găsesc în prezent.

Dacă va fi necesar, guvernul român va abroga legislaţia pusă în vigoare de la 1 septembrie 1939, în măsura în care cuprinde discriminări împotriva drepturilor cetăţenilor Naţiunilor Unite.

2. Guvernul român va restitui toate bunurile, drepturile şi interesele vizate în articolul de faţă, libere de toate ipotecile şi sarcinile de orice fel cu care au putut fi grevate din cauza războiului şi fără impunerea din partea guvernului român a vreunei sarcini în legătură cu acestă restituire. Guvernul român va anula toate măsurile, inclusiv cele de confiscare, sechestru sau control, luate de el împotriva bunurilor Naţiunilor Unite între 1 septembrie 1939 şi intrarea în vigoare a Tratatului de faţă. În cazurile în care bunul nu va fi fost restituit în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, restituirea va fi cerută autorităţilor române într-un termen de cel mult douăsprezece luni de la intrarea în vigoare a Tratatului, cu excepţia cazurilor în care reclamantul va fi în măsură a dovedi că nu şi-a putut depune cererea în acest termen.

3. Guvernul român va anula transferurile privind proprietatea, drepturile şi interesele de orice fel aparţinând cetăţenilor Naţiunilor Unite, atunci când aceste transferuri rezultă din măsuri de forţă sau de constrângere aplicate în cursul războiului de guvernele Axei sau de organele lor.

4. a) Guvernul român va fi răspunzător de repunerea în completă bunăstare a bunurilor restituite cetăţenilor Naţiunilor Unite pe baza paragrafului 1 al articolului de faţă. În cazurile în care bunul nu poate fi restituit sau în care un cetăţean al Naţiunilor Unite a suferit, ca rezultat al războiului, o pierdere de pe urma unei atingeri sau daune cauzate unui bun în România, el va primi de la guvernul român o despăgubire în lei până la concurenţa a două treimi din suma necesară, la data plăţii, pentru a achiziţiona un bun asemănător sau pentru a repara pierderea suferită. În nici un caz cetăţenii Naţiunilor Unite nu vor fi supuşi, în ce priveşte despăgubirile, unui tratament mai puţin favorabil decât acela acordat cetăţenilor români.

b) Cetăţenii Naţiunilor Unite care deţin, direct sau indirect, părţi de interese în societăţi sau asociaţiuni care nu au naţionalitatea Naţiunilor Unite în înţelesul paragrafului 9 (a) al acestui articol, dar care au suferit o pierdere din cauza unei atingeri sau daune cauzate unui bun în România, vor primi o despăgubire în conformitate cu alineatul (a) de mai sus. Această despăgubire va fi calculată pe baza totalului pierderii sau daunei suferite de societate sau asociaţiune şi va avea aceeaşi proporţie faţă de acea pierdere sau daună ca şi proporţia în care se găseşte partea de interese deţinută de numiţii cetăţeni în acea societate sau asociaţiune faţă de capitalul total al acesteia.

c) Despăgubirea va fi plătită liberă de orice taxe, impozite sau alte sarcini. Ea va putea fi folosită in mod liber în România, dar va fi supusă dispoziţiunilor relative în controlul devizelor străine care, la un moment dat, ar fi în vigoare în România.

d) Guvernul român va acorda cetăţenilor Naţiunilor Unite acelaşi tratament ca cel de care se bucură cetăţenii români în ce priveşte atribuirea de materiale pentru repararea sau refacerea bunurilor lor din România şi în ce priveşte atribuirea de dovezi străine pentru importul de astfel de materiale.

e) Guvernul român va acorda cetăţenilor Naţiunilor Unite o indemnizaţie în lei în aceeaşi proporţie ca şi cea prevăzută în alineatul (a) de mai sus, pentru a-i despăgubi de pierderea sau daunele decurgând din măsuri speciale aplicate bunurilor lor în timpul războiului şi care nu erau aplicabile bunurilor româneşti. Alineatul de faţă nu se aplică unei lipse de câştig.

5. Dispoziţiunile paragrafului 4 al acestui articol nu se vor aplica României în cazul în care măsurile care ar putea să dea naştere unei reclamaţiuni pentru daune cauzate unor bunuri situate în Transilvania de nord şi aparţinând Naţiunilor Unite sau cetăţenilor lor au fost luate în cursul perioadei când acest teritoriu nu era supus autorităţii României.

6. Toate cheltuielile raţionale făcute în România pentru stabilirea reclamaţiunilor, inclusiv evaluarea pierderilor şi daunelor, vor cădea în sarcina guvernului român.

7. Cetăţenii Naţiunilor Unite şi bunurile lor vor fi scutite de orice impozite, taxe sau contribuţiuni excepţionale impuse de către guvernul român sau de către orice autoritate română, între data armistiţiului şi intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, asupra capitalurilor lor aflate în România, în scopul special de a întâmpina sarcini rezultând din război sau cheltuielile pentru întreţinerea forţelor de ocupaţie sau reparaţiile de plătit vreuneia dintre Naţiunile Unite. Orice sume percepute astfel vor fi restituite.

8. Proprietarul bunurilor în chestiune şi guvernul român vor putea încheia aranjamentele care se vor substitui dispoziţiunilor articolului de faţă.

9. În înţelesul acestui articol:

a) Denumirea “cetăţeni ai Naţiunilor Unite” se aplică persoanelor fizice care sunt cetăţeni ai vreuneia din Naţiunile Unite sau societăţilor sau asociaţiunilor care se găsesc constituite sub regimul legilor vreuneia din Naţiunile Unite la intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, cu condiţia ca anumitele persoane fizice, societăţi sau asociaţiuni să fi posedat acest statut şi la data armistiţiului cu România.

Denumirea “cetăţeni ai Naţiunilor Unite” cuprinde, de asemenea, toate persoanele fizice, societăţile sau asociaţiunile care, potrivit legilor în vigoare în România în timpul războiului au fost tratate ca inamice.

b) Denumirea “proprietar” desemnează pe cetăţeanul Naţiunilor Unite, astfel cum este definit în alineatul (a) de mai sus, care are un titlu legitim asupra bunului în chestiune şi cuprinde pe succesorul proprietarului, cu condiţia ca acest succesor să fie de asemenea cetăţean al unei Naţiuni Unite în înţelesul alineatului (a). Dacă succesorul a cumpărat bunul în starea lui avariată, vânzătorul va păstra dreptul la indemnizare conform acestui articol, fără ca prin aceasta obligaţiunile existând între vânzător şi cumpărător în virtutea legislaţiei interne şi să fie atinse.

c) Denumirea “bunuri” desemnează toate bunurile mobile sau imobile, corporale sau incorporale, inclusiv drepturile de proprietate industrială, literară şi artistică, precum şi toate drepturile sau interesele de orice natură asupra unor bunuri. În afară de dispoziţiunile generale de mai sus, bunurile Naţiunilor Unite şi ale cetăţenilor lor cuprind toate vasele maritime şi fluviale, împreună cu aparatura şi echipamentul lor, care aparţineau Naţiunilor Unite sau cetăţenilor lor, sau erau înregistrate pe teritoriul uneia din Naţiunile Unite, sau navigau sub pavilionul uneia din Naţiunile Unite şi care, după 1 septembrie 1939, aflându-se în apele române, au fost sau puse sub controlul autorităţilor române ca bunuri inamice, sau au încetat de a fi la libera dispoziţie în România a Naţiunilor Unite sau a cetăţenilor lor, în urma măsurilor de control luate de autorităţile române în legătură cu existenţa stării de război între unele din Naţiunile Unite şi Germania.

ARTICOLUL 25

1. România se obligă ca, în toate cazurile în care, cu începere de la 1 septembrie 1939, bunurile, drepturile sau interesele legale din România aparţinând unor persoane de sub jurisdicţie română au făcut obiectul unor măsuri de sechestru, de confiscare sau de control pe temeiul originii rasiale sau a religiei unor asemenea persoane, bunurile, drepturile sau interesele legale menţionate să fie restituite împreună cu accesoriile lor, sau, dacă restituirea este imposibilă, o despăgubire echitabilă să fie acordată.

2. Toate bunurile, drepturile şi interesele în România ale persoanelor, organizaţiunilor sau comunităţilor care, individual sau ca membri ai unor grupuri, au făcut obiectul unor măsuri de persecuţie rasială, religioasă sau altor măsuri cu caracter fascist şi care rămân fără moştenitor sau nereclamate timp de şase luni după intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, vor fi transferate de guvernul român organizaţiunilor din România care reprezintă asemenea persoane, organizaţiuni sau comunităţi. Bunurile transferate vor fi întrebuinţate de acele organizaţiuni pentru scopuri de ajutorare şi refacere a membrilor supravieţuitori din astfel de grupuri, organizaţiuni şi comunităţi din România. Acest transfer va fi efectuat în termen de douăsprezece luni de la intrarea în vigoare a Tratatului şi va cuprinde bunurile, drepturile şi interesele ce trebuie restituite potrivit paragrafului 1 al acestui articol.

ARTICOLUL 26

România recunoaşte că Uniunea Sovietică are dreptul la toate averile germane din România care au fost transferate Uniunii Sovietice de către Consiliul de Control pentru Germania şi se obligă să ia toate măsurile necesare spre a înlesni asemenea transferuri.

ARTICOLUL 27

1. Fiecare dintre Puterile Aliate şi Asociate va avea dreptul de a sechestra, reţine, lichida sau de a întreprinde orice altă acţiune în legătură cu toate bunurile, drepturile şi interesele care, la data intrării în vigoare a Tratatului de faţă, se găsesc pe teritoriul ei şi care aparţin României sau unor cetăţeni români, precum şi de a întrebuinţa aceste bunuri sau produsul lichidării lor în orice scop va dori, până la concurenţa valorii reclamaţiunilor ei şi ale cetăţenilor ei împotriva României sau cetăţenilor români, inclusiv creanţele, afară de pretenţiunile satisfăcute în întregime prin alte articole din Tratatul de faţă. Toate bunurile româneşti sau produsul lichidării lor, depăşind totalul ziselor reclamaţiuni, vor fi restituite.

2. Măsurile de lichidare şi de dispoziţie privind bunurile româneşti vor fi efectuate în conformitate cu legislaţia Puterii Aliate sau Asociate interesate. Proprietarul român nu va avea alte drepturi în ceea ce priveşte bunurile în chestiune decât acelea conferite de acea legislaţie.

3. Guvernul român se obligă să despăgubească pe cetăţenii români pentru bunurile luate lor în virtutea acestui articol şi nerestituite.

4. Acest articol nu creează nici o obligaţiune pentru vreuna din Puterile Aliate sau Asociate de a restitui guvernului român sau cetăţenilor români drepturile de proprietate industrială şi nici de a include aceste drepturi în calculul sumelor ce vor putea fi reţinute în baza paragrafului 1 al acestui articol. Guvernul fiecăreia dintre Puterile Aliate şi Asociate va putea impune drepturilor şi intereselor relative la proprietatea industrială pe teritoriul Puterii Aliate sau Asociate respective şi care au fost dobândite de guvernul sau cetăţenii României înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, orice limitări, condiţiuni şi restricţiuni pe care guvernul Puterii Aliate sau Asociate ar putea să le considere necesare în interesul naţional.

5. Prin bunuri, în sensul paragrafului 1 al articolului de faţă, se înţeleg bunurile româneşti care au făcut obiectul unor măsuri de control din cauza stării de război existente între România şi Puterea Aliată sau Asociată sub jurisdicţiunea căreia se găsesc bunurile, exceptându-se:

a) Bunurile guvernului român utilizate pentru nevoile misiunilor diplomatice sau consulare;

b) Bunurile aparţinând instituţiunilor religioase sau filantropice private folosite pentru scopuri religioase sau filantropice;

c) Bunurile persoanelor fizice cetăţeni români, autorizate să locuiască pe teritoriul ţării unde sunt situate sau pe teritoriul vreuneia dintre Naţiunile Unite, afară de bunurile româneşti care, în cursul războiului, au făcut cândva obiectul unor măsuri ce nu se aplicau în mod general bunurilor cetăţenilor români locuind pe acel teritoriu;

d) Drepturile de proprietate născute după reluarea relaţiunilor comerciale şi financiare între Puterile Aliate şi Asociate şi România sau născute din tranzacţiuni intervenite între guvernul vreunei Puteri Aliate sau Asociate şi România după 12 septembrie 1944;

e) Drepturile de proprietate literară şi artistică.

ARTICOLUL 28

1. De la intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, bunurile din Germania aparţinând României sau unor cetăţeni români nu vor mai fi tratate ca bunuri inamice şi toate restricţiunile aplicate pe această bază vor fi ridicate.

2. Bunurile identificabile aparţinând României sau cetăţenilor români, ridicate cu forţa sau prin constrângere de pe teritoriul român şi duse în Germania de câtre forţe sau autorităţi germane după 12 septembrie 1944, vor putea fi restituite.

3. Restabilirea drepturilor şi restituirea bunurilor române din Germania vor fi efectuate în conformitate cu dispoziţiunile ce vor fi stabilite de Puterile ocupante ale Germaniei.

4. Fără a prejudicia dispoziţiunile de mai sus, precum şi orice alte dispoziţiuni luate în favoarea României şi a cetăţenilor români, de către Puterile ocupante ale Germaniei, România renunţă, în numele său şi în numele cetăţenilor săi, la orice pretenţiuni împotriva Germaniei şi a cetăţenilor germani, pendinte la 8 mai 1945, cu excepţiunea pretenţiunilor rezultând din contracte şi alte obligaţiuni anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum şi din drepturi dobândite înainte de aceeaşi dată. Această renunţare va fi considerată ca înglobând creanţele, toate pretenţiunile interguvernamentale în legătură cu aranjamentele încheiate în cursul războiului, precum şi toate pretenţiunile cu privire la pierderi sau daune ivite în timpul războiului.

ARTICOLUL 29

1. Existenţa stării de război nu va fi considerată în sine ca afectând obligaţiunile de a plăti datoriile pecuniare ce rezultă din obligaţiuni şi contracte care erau în fiinţă şi din drepturi ce erau dobândite înainte de existenţa stării de război, datorii care deveniseră exigibile înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de faţă şi care sunt datorate, fie de guvernul sau de cetăţenii români, guvernului sau cetăţenilor uneia dintre Puterile Aliate şi Asociate, fie de guvernul sau de cetăţenii uneia dintre Puterile Aliate şi Asociate guvernului sau cetăţenilor români.

2. În afară de dispoziţiuni contrare, prevăzute în mod expres în Tratatul de faţă, nici o clauză din aceasta nu va putea fi interpretată ca afectând raporturile de la debitor la creditor, ce rezultă din contracte încheiate înainte de război, fie de guvernul român, fie de cetăţenii români.

ARTICOLUL 30

1. România renunţă, în numele guvernului român sau al cetăţenilor români, la toate reclamaţiunile de orice fel împotriva Puterilor Aliate şi Asociate, rezultând direct din război sau din măsuri luate în urma existenţei unei stări de război în Europa, după 1 septembrie 1939, indiferent dacă Puterea Aliată sau Asociată a fost sau nu în război cu România, în acel timp. Sunt cuprinse în această renunţare:

a) reclamaţiuni relative la pierderi sau daune suferite de pe urma actelor forţelor armate sau autorităţilor unor Puteri Aliate sau Asociate;

b) reclamaţiuni decurgând din prezenţa, din operaţiunile sau din acţiunile forţelor armate sau autorităţilor unor Puteri Aliate sau Asociate pe teritoriul român;

c) reclamaţiuni în legătură cu deciziunile sau ordonanţele Tribunalelor de Prize ale unor Puteri Aliate sau Asociate, România acceptând să recunoască ca valabile şi obligatorii toate deciziunile şi ordonanţele acestor Tribunale de Prize, pronunţate la 1 septembrie 1939 sau după această dată, cu privire la vase româneşti, mărfuri româneşti sau la plata cheltuielilor;

d) reclamaţiuni decurgând din exercitarea drepturilor de beligeranţă sau din măsurile luate în vederea exercitării acestor drepturi.

2. Dispoziţiunile articolului de faţă vor exclude complet şi definitiv toate reclamaţiunile de natura celor prevăzute în acest articol şi care vor fi stinse de acum înainte, oricare ar fi părţile interesate. Guvernul român acceptă să verse, în lei, o despăgubire echitabilă pentru a satisface reclamaţiunile persoanelor care au furnizat, pe cale de rechiziţie, mărfuri sau servicii forţelor armate ale unor Puteri Aliate sau Asociate pe teritoriul român, precum şi reclamaţiunile împotriva fortelor armate ale Puterilor Aliate sau Asociate, relative la pagube cauzate pe teritoriul român şi care nu rezultă din fapte de război.

3. România renunţă, de asemenea, în numele guvernului român sau al cetăţenilor români la toate reclamaţiunile de natura celor vizate prin paragraful 1 al acestui articol, împotriva oricăreia din Naţiunile Unite ale cărei relaţiuni diplomatice cu România au fost rupte în timpul războiului şi care a întreprins acţiune în cooperare cu Puterile Aliate şi Asociate.

4. Guvernul român va asuma deplina răspundere pentru întreaga cantitate de monedă militară aliată emisă în România de către autorităţile militare aliate, inclusiv toată cantitatea de monedă de aceeaşi natură aflată în circulaţie la intrarea în vigoare a Tratatului de faţă.

5. Renunţarea la care România subscrie prin paragraful 1 al acestui articol cuprinde şi toate reclamaţiunile decurgând din măsurile luate de oricare din Puterile Aliate şi Asociate cu privire la vasele româneşti, între 1 septembrie 1939 şi intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, precum şi orice pretenţiune sau creanţă decurgând din Convenţiunile în vigoare în prezent cu privire la prizonierii de război.

ARTICOLUL 31

1. Până la încheierea unor tratate sau acorduri comerciale între vreuna din Naţiunile Unite şi România, guvernul român acordă pe o perioadă de optsprezece luni de la intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, următorul tratament fiecăreia din Naţiunile Unite, care, de fapt, acordă ea însăşi României, în aceste domenii, un tratament similar, pe cale de reciprocitate:

a) În tot ce priveşte taxele vamale şi taxele de import sau export, impunerea în interiorul ţării a mărfurilor importate şi toate reglementările în legătură cu aceasta, Naţiunile Unite vor beneficia de clauza necondiţionată a naţiunii celei mai favorizate;

b) România nu va aplica în nici o altă privinţă, vreo discriminare arbitrară împotriva mărfurilor provenind din teritoriul oricăreia dintre Naţiunile Unite sau destinate acestui teritoriu, în raport cu mărfurile analoage provenind din teritoriul oricărei alte Naţiuni Unite sau oricărei alte ţări străine sau destinate teritoriilor acestora;

c) Cetăţenii Naţiunilor Unite, inclusiv persoanele juridice, vor beneficia de tratamentul acordat naţiunilor şi acela al naţiunii celei mai favorizate, în tot ceea ce priveşte comerţul, industria, navigaţia şi alte forme de activitate comercială în România. Aceste dispoziţiuni nu se vor aplica aviaţiei comerciale;

d) România nu va acorda nici unei ţări vreun drept exclusiv sau preferenţial în ce priveşte exploatarea aviaţiei comerciale în traficul internaţional; ea va acorda tuturor Naţiunlor Unite condiţiuni de egalitate la obţinerea de drepturi în materie de transporturi aeriene comerciale internaţionale pe teritoriul român, inclusiv dreptul de a ateriza pentru aprovizionarea cu carburanţi şi pentru reparaţii, iar în privinţa exploatării aviaţiei comerciale în traficul internaţional ea va acorda, pe bază de reciprocitate şi fără discriminare, tuturor Naţiunilor Unite, dreptul de survol peste teritoriul român fără escală. Aceste dispoziţiuni nu vor afecta interesele de apărare naţională ale României.

2. Obligaţiunile de mai sus luate de România trebuie înţelese sub rezerva excepţiunilor uzuale din tratatele de comerţ încheiate de România înainte de război, iar dispoziţiunile relative la reciprocitatea acordată de fiecare din Naţiunile Unite trebuie înţelese sub rezerva excepţiunilor uzuale din tratatele de comerţ încheiate de statul respectiv.

ARTICOLUL 32

1. Orice diferende, care s-ar putea ivi în legătură cu articolele 23 şi 24 şi anexele IV, V şi VI, partea B, din Tratatul de faţă, vor fi expuse unei Comisiuni de conciliaţiune, compusă, în număr egal, din reprezentanţi ai guvernului Naţiunii Unite interesate şi ai guvernului român. Dacă nu s-a ajuns la un acord în termen de trei luni de când diferendul a fost supus Comisiunii de conciliaţiune, oricare dintre cele două guverne va putea cere adăugirea unui al treilea membru în Comisiune, iar în lipsa unui acord între cele două guverne asupra alegerii acestui membru, una sau cealaltă dintre părţi va putea cere secretariatului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite să facă numirea.

2. Deciziunea majorităţii membrilor Comisiunii va fi considerată ca deciziunea Comisiunii şi acceptată de părţi ca definitivă şi obligatorie.

ARTICOLUL 33

Orice diferende care s-ar putea ivi în legătură cu preţurile plătite de guvernul român pentru mărfurile livrate de acest guvern în contul reparaţiunilor şi dobândite de la cetăţeni ai unei Puteri Aliate sau Asociate sau de la societăţi care aparţin unor cetăţeni ai acelor puteri, vor fi rezolvate fără a prejudicia executarea obligaţiunilor României cu privire la reparaţiuni, prin negocieri diplomatice între guvernul ţării interesate şi guvernul român. Dacă negocierile diplomatice directe între părţile interesate nu ar duce la o rezolvare a diferendului în termen de două luni, diferendul va fi supus şefilor Misiunilor Diplomatice din Bucureşti ale Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii pentru a fi rezolvat. În cazul că şefii de Misiune nu vor ajunge la un acord în termen de două luni, una sau cealaltă dintre părţi va putea cere Secretarului General al Organizaţiunii Naţiunilor Unite să numească un arbitru, a cărui hotărâre va fi obligatorie pentru părţile în litigiu.

ARTICOLUL 34

Articolele 23, 24, 31 şi anexa VI, din Tratatul de faţă, se vor aplica Puterilor Aliate şi Asociate ale Franţei şi acelora dintre Naţiunile Unite ale căror relaţii diplomatice cu România au fost rupte în timpul războiului.

ARTICOLUL 35

Dispoziţiunile anexelor IV, V şi VI, precum şi celelalte anexe fac parte integrantă din Tratatul de faţă şi vor avea aceeaşi valoare şi efect.

(...)

PARTEA VIII

CLAUZE FINALE

ARTICOLUL 37

1. Pentru o perioadă care nu va depăşi optsprezece luni de la intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, şefii Misiunilor Diplomatice din Bucureşti ale Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii, lucrând în înţelegere, vor reprezenta Puterile Aliate şi Asociate pentru a trata cu guvernul român în toate chestiunile relative la executarea şi interpretarea Tratatului de faţă.

2. Cei trei şefi de misiune vor da guvernului român sfaturile, avizele tehnice şi lămuririle care ar putea fi necesare spre a asigura executarea grabnică şi eficace a Tratatului de faţă, în litera şi spiritul lui.

3. Guvernul român va pune la îndemâna acestor trei şefi de misiune toate informaţiunile necesare şi tot ajutorul de care ei ar putea avea nevoie în îndeplinirea sarcinilor conferite lor prin Tratatul de faţă.

ARTICOLUL 38

1. Cu excepţia cazurilor pentru care se prevede în mod expres o altă procedură prin orice articol al Tratatului de faţă, orice diferend cu privire la interpretarea sau executarea Tratatului şi care nu va fi fost rezolvat prin negocieri diplomatice directe va fi supus celor trei şefi de misiune, lucrând conform articolului 37, dar în acest caz, şefii de misiune nu vor fi legaţi de termenul prevăzut în acel articol. Orice diferend care nu va fi rezolvat de ei în termen de două luni va fi supus, la cererea uneia sau celeilalte dintre părţile în litigiu, dacă acestea nu cad de acord asupra unei alte căi de rezolvare, unei comisiuni compuse din câte un reprezentant al fiecărei părţi şi un al treilea membru, ales de comun acord de cele două părţi dintre cetăţenii unei a treia ţări. Dacă cele două părţi nu ar izbuti să se înţeleagă în termen de o lună cu privire la numirea celui de-al treilea membru, una sau cealaltă dintre părţi va putea cere Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite să facă numirea.

Deciziunea majorităţii membrilor Comisiunii va fi considerată ca deciziunea Comisiunii şi acceptată de părţi ca definitivă şi obligatorie.

ARTICOLUL 39

1. Orice membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite care nu este semnatar al Tratatului de faţă, şi care se găseşte în război cu România, va putea acceda la Tratat şi va fi considerat din momentul accesiunii ca Putere Asociată pentru aplicarea Tratatului.

2. Instrumentele de accesiune vor fi depuse guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi vor produce efect din momentul depunerii.

ARTICOLUL 40

Tratatul de faţă, ale cărui texte în limba rusă şi engleză sunt autentice va fi ratificat de Puterile Aliate şi Asociate. EI va fi, de asemenea ratificat de România. EI va intra în vigoare imediat după depunerea ratificărilor de către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii. Instrumentele de ratificare vor fi depuse guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste în cel mai scurt timp posibil.

În ce priveşte fiecare Putere Aliată sau Asociată al cărei instrument de ratificare va fi depus ulterior, Tratatul va intra în vigoare la data depunerii. Tratatul de faţă va fi depus în arhivele guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, care va remite copii certificate fiecăreia din statele semnatare.

Drept care, subsemnaţii plenipotenţiari au semnat Tratatul de faţă, punând sigiliile lor.

Făcut la Paris, în limbile rusă, engleză, franceză şi română, astăzi zece februarie, una mie nouă sute patru zeci şi şepte.

* Deşi marile puteri au recunoscut contribuţia militară şi economică a poporului român la înfrângerea Germaniei hitleriste, nu s-a acordat României statutul de cobeligerantă.

Hotărârile Dictatului de la Viena erau declarate nule şi neavenite (conform art. I al Convenţiei de armistiţiu, frontiera dintre România şi Ungaria fiind restabilită aşa cum era la 1 ianuarie 1938; frontiera sovieto-română rămânea aşa cum fusese fixatâ la 28 iunie 1940).

Toate forţele aliate urmau să fie retrase în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a tratatului, URSS rezervându-şi dreptul de a menţine pe teritoriul român forţele pe care le considera necesare în vederea păstrării liniilor de comunicaţie a armatei sovietice cu zona sovietică din Austria.

Despăgubirile României faţă de Uniunea Sovietică au fost fixate la 300 milioane dolari, plătibili în termen de opt ani, începând de la 12 septembrie 1944, cu produse petroliere, cereale, cherestea, nave maritime şi fluviale şi alte mărfuri.