ANEXA 2

14.DECLARAŢIA GUVERNULUI ROMÂN CU PRILEJUL SEMNĂRII TRATATULUI
DE PACE CU PUTERILE ALIATE ŞI ASOCIATE

Susţinută: 8 februarie 1947.

Text: Şt. Lache, Gh. uţui, “România şi Conferinţa de pace de la Paris din 1946”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 322–324.

Semnând Tratatul de pace impus de Puterile aliate şi asociate, România declară prin reprezentanţii săi că va depune toate sforţările pentru a executa obligaţiunile ce-i revin prin dispoziţiunile cuprinse în acest tratat.

Această declaraţie sinceră şi loială îi dă însă dreptul să folosească un ultim prilej pentru a afirma odată mai mult că unele din obligaţiile impuse României sunt excesive şi altele nedrepte. Executarea lor va spori însă sarcinile împovărătoare care apasă viaţa poporului nostru şi va agrava situaţia economică a României, atât de puternic zdruncinată prin faptele şi urmările războiului.

Guvernul român nu se poate opri de a-şi exprima regretul că, fără a fi ţinut seama de importanţa contribuţiei militară şi economică a României la războiul în contra Germaniei hitleriste şi a sateliţilor ei, Tratatul de pace creează ţării noastre o situaţie excepţional de rea pentru viitoarea ei dezvoltare.

Astfel, guvernul român nu poate să nu pună într-o deosebită lumină situaţia nedreaptă creată prin acele dispoziţiuni ale tratatului, potrivit cărora România se vede silită să renunţe nu numai la dreptul de a-şi valorifica creanţele împotriva Germaniei şi la acela de a fi îndemnizată de ea pentru pagubele suferite în timpul războiului purtat alături de aliaţi spre triumful dreptului şi al libertăţii dar chiar şi la unele drepturi din perioada când se găsea în neutralitate.

Nu vom uita în fine să adăugăm că tratatul şi anexele lui cuprind clauzele ale căror dispoziţiuni sunt uneori imprecise şi alteori contrazicătoare.

Vom recunoaşte, pe de altă parte, cu o satisfacţie împărtăşită de unanimitatea poporului român, că acest tratat a rezolvat chestiunea Transilvaniei de nord, potrivit justiţiei şi interesului obştesc.

Consacrarea definitivă a drepturilor României asupra întregii Transilvanii stinge pentru totdeauna un mare proces istoric şi deschide în acelaşi timp, pentru două popoare vecine şi chemate să se înţeleagă, drumul concordiei şi al colaborării prieteneşti.

...România va semna Tratatul de pace, nerăbdătoare să-şi reia cu un ceas mai curând locul în mijlocul celorlalte state libere ale lumii. După ce şi-a reorganizat întrega viaţă internă a statului prin realizarea unui mare program de reforme democratice, România doreşte să-şi aducă contribuţia la organizarea păcii şi a colaborării internaţionale.

Această contribuţie se va desfăşura în cadrul idealurilor şi principiilor Chartei Naţiunilor Unite şi acţiunea noastră va fi îndrumată numai de imperativul suprem care cere azi tuturor popoarelor, mari şi mici, să-şi întemeieze viaţa în comun pe practica concilierii şi pe respectul dreptului.

Noi vom semna acest tratat în credinţa că toate popoarele se vor supune comandamentelor colaborării şi ale justiţiei internaţioanle şi că politica de competiţiune va face loc politicii de cooperare.

Noi credem că năzuinţele oricărui popor, mare sau mic, trebuie să se acorde cu năzuinţele întregii omeniri şi că legile naţionale trebuie să se integreze în marile legi care guvernează comunitatea internaţională.

Noi credem că dezarmarea materială trebuie să meargă mână în mână cu dezarmarea sufletească prin părăsirea definitivă şi totală a armelor şovinismului, ale urei, ale spiritului de cucerire şi de robire.

Noi credem, de asemenea, în universalitatea şi eficienţa justiţiei internaţionale. Această justiţie nu va mai avea să judece popoarele care se denumesc încă popoare mari şi popoare mici, ci numai cauzele care vor fi denumite cauze drepte şi cauze nedrepte.

În balanţa acestei justiţii, forţele materiale se vor înclina în faţa valorilor morale.

Noi nădăjduim că în lumea de mâine, pe cale de organizare, recursul la forţă va dispare şi că va triumfa numai apelul la dreptate, iar forţa va fi numai în slujba justiţiei internaţionale pentru a sancţiona violarea dreptului.

La organizarea acestei lumi, ridicată din jertfele şi din suferinţele popoarelor, poporul român voieşte să contribuie cu toate puterile sale, năzuind să rămână factor de muncă, de pace şi de propăşire în colţul de pământ unde I-a semănat destinul.

Cu aceste observaţiuni, cu aceste credinţe şi cu aceste nădejdi, reprezentanţii României vor semna Tratatul de pace impus de Puterile aliate şi asociate.